Bănci și Asigurări

Raiffeisen Bank International a avut în primele 9 luni un profit cu 6,2% mai mare şi a ajuns la 86 mil. euro

Raiffeisen Bank International a avut în primele 9 luni...

Autor: Raluca Ghinea

12.11.2015, 11:06 378

După primele trei trimestre ale anului trecut, RBI avea în România active de 6,51 miliarde euro şi un profit de 81 milioane euro.

Profitul înainte de taxare s-a situat la 101 milioane euro, în creştere cu 3,2%.

Soldul creditelor s-a redus cu 0,1%, la 4,44 miliarde euro. Ponderea finanţărilor pentru retail a crescut cu 2,9 puncte procentuale, la 66%, iar cea pentru segmentul corporate a coborât cu 2,4 puncte, la 31,7%.

Portofoliul de depozite atrase s-a majorat cu 13,6%, la 4,84 miliarde euro. Raportul credite-depozite s-a plasat după primele nouă luni la 85,6%, în coborâre cu 10,6 puncte procentuale.

Venitul operaţional s-a diminuat cu 3,6%, de la 348 milioane euro la 336 milioane euro, fiind influenţat negativ de veniturile nete din dobânzi, care s-au ajustat cu 2,4%, la 199 milioane euro, şi de veniturile din tranzacţionare, în scădere cu 18%, la 12 milioane euro. Pe de altă parte, veniturile din taxe şi comisioane s-au apreciat cu 4,3%, la 132 milioane euro.

Cheltuielile cu provizioanele s-au redus cu 24,2%, de la 61 milioane euro la 46 milioane euro, iar cheltuielile administrative au scăzut cu 1,5%, ajungând la 190 milioane euro.

Rata creditelor neperformante a ajuns la 9,2%, cu un punct procentual mai mică, iar rata de acoperire a creditelor neperformante s-a ajustat cu 0,5 puncte, la 71,9%.

Raiffeisen Bank avea, la finele lunii septembrie, o expunere pe credite în franci elveţieni de 335 milioane euro, cu o rată de neperformanţă de 17,6% şi o rată de acoperire de 75,3%.

Raportul dintre costuri şi venituri s-a apreciat cu 1,2 puncte procentuale, la 56,7%.

Raiffeisen şi-a redus numărul de sucursale cu 15 unităţi, de la 530 la 515 agenţii, dar numărul angajaţilor a crescut cu 2%, de la 5.368 la 5.477 salariaţi.

Totodată, numărul clienţilor a sporit cu 3,4%, la circa 2,12 milioane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO