Bănci și Asigurări

Raiffeisen intra in "Prima casa", se pregateste UniCredit

06.08.2009, 16:42 45

Raiffeisen Bank, unul din primii cinci jucatori de pe piata, a semnat cu Fondul de Garantare a Creditelor conventia pe baza careia va acorda credite prin programul "Prima casa", avand alocat un plafon de 50 mil. euro.

Banca primeste deja solicitari pentru pre-scoring, produsul fiind disponibil in agentii.

Pentru un credit de 57.000 de euro pe 20 de ani, rata lunara totala (principal plus dobanda) ajunge la 380 euro, in timp ce la un imprumut cu scadenta maxima de 30 de ani rata coboara la 311 euro. Anual, clientul are de platit un comision de 0,37% aplicat la soldul creditului si care revine Fondului de Garantare.

Banca practica in prezent o dobanda de 5,12% pentru creditele in euro, calculata in functie de indicele EURIBOR la trei luni, plus marja maxima legala de 4%, in timp ce pentru imprumuturile in lei dobanda atinge 12,83%, fiind calculata in functie de rata ROBOR la trei luni, la care se adauga o marja de 2,5%. La creditele in lei, rata lunara totala pentru un imprumut de 239.400 de lei (57.000 de euro) pe 20 de ani fiind de 2.776 de lei. In varianta de credit pe 30 de ani rata scade la 2.617 lei. Banca percepe o taxa de 90 de euro pentru evaluarea locuintei. Indicele EURIBOR este reactualizat trimestrial, iar banca cere, conform normelor din "Prima Casa", constituirea unui depozit din primele trei rate de rambursate de catre clienti pentru care nu plateste nicio dobanda.

La UniCredit Tiriac Bank, care se pregateste sa intre in "Prima casa", rata lunara pentru un imprumut rambursabil pe o perioada de 20 de ani poate atinge 407 euro, in conditiile in care dobanda anuala efectiva (DAE) este de 5,93%. UniCredit reactualizeaza rata Euribor la fiecare trei luni, iar depozitul constituit de banca din primele trei rate de rambursat de catre clienti nu beneficiaza de dobanda.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO