Bănci și Asigurări

Românii au făcut plăţi cu cardul de peste 44 mld. lei în primele nouă luni ale anului, în creştere cu 30% faţă de 2016

Din punct de vedere statistic, numărul de carduri existente arată că există un card la fiecare două persoane, însă în realitate gradul de penetrare este mai mic pentru că mulţi dintre deţinători au două sau chiar mai multe carduri în portofel.

Autor: Anelis Baciu

24.11.2017, 00:06 241
Deşi au crescut semnificativ în ultimii ani, plăţile cu cardul sunt încă reduse, iar bancherii spun că situaţia este cauzată de nivelul slab de dezvoltare al economiei şi de puterea redusă de cumpărare a populaţiei.
Plăţile cu cardul au cumulat 44,6 miliarde de lei (9,8 mld. euro) în perioada ianuarie-sep­tem­brie a aces­tui an, fiind în creştere cu a­proape 30% faţă de aceeaşi peri­oadă a anului trecut, potrivit datelor agregate de Banca Naţională. Plăţile cu cardul s-au intensificat în al treilea trimestru, în condiţiile în care în acest interval de timp s-au efectuat tranzacţii de aproximativ 16,4 miliarde de lei faţă de 15 miliarde de lei în trimestrul doi şi 13,2 miliarde de lei în primul trimestru din 2017.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO