IRCC, dobânda de referinţă pentru creditele noi de consum şi ipotecare, a urcat la de la 1,17% la 1,86%, potrivit indicelui publicat trimestrial de BNR, iar acesta este primul pas dintr-o creştere mai mare care va urma în următoarele trimestre.
Indicele IRCC este calculat ca medie zilnică pe baza dobânzilor aferente tuturor tranzacţiilor interbancare. Diferenţa între ROBOR şi dobânda la tranzacţiile interbancare, pe baza cărora se calculează indicele IRCC, constă în faptul că ROBOR este o medie aritmetică a dobânzilor afişate de bănci pe când IRCC este o medie ponderată a tranzacţiilor.