Bănci și Asigurări

Şoc pe piaţa creditelor ipotecare: BCR vrea să finanţeze doar în lei

Şoc pe piaţa creditelor ipotecare: BCR vrea să finanţeze doar în lei

Autor: Ciprian Botea

18.10.2012, 00:07 5220

BCR, cea mai mare bancă după activele deţinute, a decis să-şi schimbe radical strategia de vânzare a creditelor ipotecare şi mizează pe finanţările în lei, doar clienţii care realizează venituri în euro putând să mai acceseze împrumuturi în valută.

Virajul către creditele în lei este una dintre primele decizii strategice ale noului CEO al BCR, cehul Tomas Spurny, care a preluat oficial frâiele celei mai mari bănci locale în primăvara acestui an. Decizia băncii vine pe fondul înăs­pririi regle­mentă­rilor BNR privind creditarea în valută, dar şi al lipsei de resurse în euro pe piaţă combinată cu o lichiditate confortabilă în lei.

Oferta aruncată de BCR pe piaţă vine cu o dobândă efec­tivă de 9,4% pe an, rata lunară pentru un credit de 180.000 de lei pe 30 de ani fiind de 1.460 de lei, în timp ce suma totală rambursată urcă la 527.000 de lei. Dobânda este variabilă, fiind formată din indicatorul Robor la 6 luni plus o marjă fixă de 3%.

Băncile au promovat mult timp doar creditele ipotecare în euro care veneau cu dobânzi semnificativ mai mici, astfel că în prezent mai mult de 95% din finanţările acordate pentru achiziţia de locuinţe sunt în valută.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO