România se află în procesul de recuperare a decalajului de dezvoltare faţă de Europa de Vest, iar cel mai utilizat indicator al măsurării recuperării acestui decalaj este PIB per capita.
Se spune că Bucureştiul, cu un PIB per capita de 38.000 euro, este deja în „zona euro”, ceea ce n-ai spune dacă iei în considerare starea tramvaielor sau faptul că iarna mii de apartamente nu au căldură.
Iar despre judeţe precum Botoşani sau Brăila, unde PIB per capita este 7.600 euro şi respectiv 11.300 de euro, se spune că sunt „în urmă” şi trebuie să recupereze faţă de judeţe precum Arad sau Bihor din vestul ţării, unde PIB per capita este de circa 15.000 de euro, date valabile în 2022.
Iar ca acest PIB per capita să crească, se spune, este nevoie de investiţii. Singurele investiţii măsurate în România pe judeţe sunt investiţiile străine. Investiţiile companiilor autohtone nu sunt evidenţiate nicăieri. Aşadar, este de aşteptat ca acolo unde sunt investiţii străine, care antrenează forţă de muncă şi resurse locale, PIB/capita şi în general traiul oamenilor cu tot ce presupune – infrastructură, sănătate, educaţie – să fie şi viaţa mai bună.
Într-adevăr, în Botoşani stocul de investiţii străine era la sfârşitul anului 2021, de când sunt ultimele date disponibile la BNR, de doar 80 milioane de euro, faţă de un stoc de investiţii străine de 1,4 miliarde de euro în judeţul Arad.
Deci judeţul Arad are de 17 ori mai multe investiţii străine atrase decât Botoşani – fabrici precum Coficab sau Yazaki de componente auto, companii de logistică, fabrici de utilaje agricole precum Maschio Gaspardo.
Fiecare dintre aceste companii angajează sute de muncitori, zeci de ingineri sau alt tip de personal. Se presupune că un judeţ precum Aradul sau în general orice judeţ din vestul României unde au venit investitori străini în fabrici pentru că au acces la pieţele din UE are un nivel de trai cu totul deosebit faţă de ce se întâmplă în est.
Şi într-adevăr PIB per capita este dublu în Arad faţă de Botoşani.
Despre faptul că salariul mediu net nu urmează acelaşi raport s-a mai scris: în Botoşani salariul mediu net este de 2.966 de lei (pentru anul 2022), pe când în Arad este de 3.314 lei, deci doar 10% diferenţă. De ce nu se vede în salariul mediu net raportul de 1 la 2 dintre PIB per capita (15.000 euro PIB per capita Arad vs 7.600 PIB per capita Botoşani) lăsăm economiştii de la ASE să explice. Sau pe cei de la Institutul de Prognoză al Academiei, sau de la Institutul de Cercetări Economice aflat tot în subordinea Academiei. Sau pe cei de la Banca Naţională, care tocmai au invitat economiştii români din străinătate la o conferinţă.
Dar mai şocant decât faptul că salariul nu urmează diferenţa de ISD-uri per capita şi diferenţa de PIB per capita este că acolo unde ar trebui de fapt să conteze toate aceste cifre relevante doar pentru economişti, adică în viaţa omului, aceste cifre nu contează.
La Evaluarea Naţională recent încheiată, şi Botoşaniul cu 80 mil. euro investiţii străine, şi Aradul cu 1,4 miliarde de euro au ieşit la fel de prost: la Botoşani 33% dintre elevi nu au reuşit să obţină nota 5 iar la Arad 30% dintre elevi nu au scos 5.
La nivel naţional, 24% dintre elevi au obţinut sub 5.
De altfel, pe toată regiunea Vest, cu judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara, rata de medii peste 5 a fost de 28%, exact la fel ca regiunea Nord-Est, care cuprinde judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui şi Bacău.
Unde e Estul, unde e Vestul? Unde e subdezvoltarea, unde e dezvoltarea? După 30 de ani în care investiţiile străine, investiţiile în infrastructură, în autostrăzi, fondurile UE au mers cu prioritate în vest pentru că s-a spus obsesiv că întâi să ne legăm cu vestul şi apoi mai vedem ce mai facem, iată că rezultatul în educaţie e la fel Vest-Est.
N-am făcut autostrada şi linia de cale ferată de mare viteză Bucureşti - Iaşi, adică între capitalele principatelor fondatoare ale României de azi, pentru că se spunea că „unde să ne ducem spre est?”, cu toate că densitatea de locuitori şi de oraşe dinamice de pe traseu ar fi impus-o de mult.
Iar acum, după 30 de ani în care aşteptăm cu gura căscată ca investiţiile străine ele singure să ne rezolve şi spitalele, şi şcolile, şi cât învaţă copiii, şi cât de buni sunt profesorii, ne uităm că disparităţile sunt enorme.
Că se face carte şi acolo unde (aparent) nu sunt bani şi că nivelul de educaţie al unei generaţii depinde mai mult de organizarea internă, de leadership şi de modul cum sunt administrate resursele interne decât de apropierea sau nu de o graniţă de vest.
La Brăila sau Bistriţa-Năsăud de exemplu, cu investiţii străine directe de circa 200 milioane de euro, de şapte ori mai reduse decât la Arad, procentul elevilor care n-au scos 5 este de 17%, respectiv 21%, deci mai bine decât media naţională de 24%.
Caraş-Severin, un judeţ văduvit de investiţii străine, cu şomaj ridicat, din aceeaşi regiune Vest cu Aradul, are 29% medii sub 5%, deci mai bine decât Aradul cu 30%.
Iar PIB per capita în Caraş e de 11.000 de euro faţă de 15.000 de euro PIB per capita în Arad.
De ce nu se vede în rezultatele elevilor acest PIB per capita? De ce nu trece prosperitatea din calculele de pe hârtie ale PIB în acumulare de cunoştinţe şi un nivel mai bun al educaţiei copiilor din Arad sau de aiurea? Ce se întâmplă de fapt?
O ipoteză este faptul că aceste investiţii au impact redus în comunităţi pentru că nu capilarizează, adică nu aduc dezvoltare în toată comunitatea, ci doar insular. Insular geografic, insular sectorial. Nu se leagă în amonte furnizori sau în aval clienţi astfel încât să se ridice toată zona. Părinţii să fie mai bine plătiţi, şcolile să fie mai bune, profesorii mai capabili, copiii să aibă acces la resurse mai bune.
Pe undeva ceva nu funcţionează. I-a chemat cineva pe inspectorii sau preşedinţii de consilii judeţene de la Brăila sau Bistriţa să descrie starea lucrurilor din judeţele lor? De ce la Bistriţa se poate şi la Arad nu?
Cum facem ca aceste investiţii să capilarizeze, să contribuie la dezvoltarea întregii comunităţi?
