Bănci și Asigurări

Tensiunile din Grecia sunt la maxim. Leul a coborât la minimul din ultimele 15 luni faţă de euro

Euro, la maximul ultimelor 15 luni

Foto Shutterstock

Autor: Ciprian Botea

29.09.2011, 00:02 1094

Temerile investitorilor legate de o eventuală prăbuşire a Greciei au împins ieri cursul leu/euro la cel mai ridicat nivel înregistrat în acest an, BNR calculând un curs de 4,3210 lei pentru un euro.

De la începutul lunii, leul s-a depreciat cu 2,1%. Deşi pe piaţă au tot circulat speculaţii privind posibile intervenţii ale băncii centrale pentru susţinerea monedei naţionale, euro a continuat să crească, astfel încât cotaţiile s-au apropiat şi de nivelul de 4,33 lei/euro.

Fiind vorba de un întreg context regional, şi forintul şi zlotul au suferit pierderi faţă de euro, după ce îşi reveniseră uşor după deprecierile substanţiale de săptămâna trecută.

Pe piaţa monetară interbancară s-a remarcat o tranzacţie aparte prin care o bancă a împrumutat de la BNR suma record de 2,5 mld. lei pe o săptămână printr-o operaţiune repo (lichiditate contra titluri de stat). Explicaţiile din pia­ţă merg de la o posibilă problemă de lichiditate a băncii la o operaţiune mai complexă de finanţare a deficitului bugetar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO