Bănci și Asigurări

Teodora Petkova, Global Head, CEE UniCredit: Achiziţia Alpha Bank România merge înainte şi sperăm că la finalul ei să ajungem la o cotă de piaţă care să fie mai mare decât cota individuală a fiecărei bănci. Ne vom focusa apoi pe creştere organică, dar dacă vor apărea alte oportunităţi care ni se potrivesc, le vom analiza

Sursă foto: UniCredit

Sursă foto: UniCredit

Autor: Cristian Hostiuc

16.01.2024, 17:25 518

Teodora Petkova, Global Head pentru Europa Centrală şi de Est la UniCredit, divizia din care face parte şi România, a spus marţi la Viena, la conferinţa Euromoney, că achiziţia Alpha Bank România merge înainte, că analiza de due diligence a ieşit bine şi că nu s-au găsit elemente care să schimbe această tranzacţie.

Deja UniCredit a inclus achiziţia Alpha Bank în rapoartele de analiză prezentate investitorilor, prin această tranzacţie grupul italian fiind poziţionat pe locul 3 în România.

UniCredit vrea să câştige teren pe zona de retail şi să îşi consolideze poziţia şi prezenţa pe piaţa de corporate prin fuziunea cu Alpha Bank, a menţionat Petkova.

Vrem ca la finalul acestei achiziţii, cota de piaţă la care vom ajunge să fie mai mare decât cota de piaţă individuală a fiecărei bănci.

Grupul italian se va baza apoi pe o strategie de creştere organică în România, unde vrea să câştige teren, dar dacă pe piaţă vor apărea la vânzare bănci care să se potrivească cu strategia grupului, ne vor uita la ele, a menţionat Teodora Petkova.

UniCredit a anunţat în toamna anului trecut că a ajuns la o înţelegere cu grupul elen Alpha pentru achiziţia Alpha Bank România, o mişcare care a fost o surpriză pentru piaţă, în condiţiile în care Alpha nu dădea semne că ar fi vrut să vândă banca de la Bucureşti.

Mişcarea a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât la finalul lui 2022, UniCredit a renunţat să cumpere First Bank România, deşi ajunsese până la semnătura finală.

UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, cu active în această zonă de 236 mld. euro şi cu o prezenţă în 9 ţări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO