Bănci și Asigurări

Turcii de la FIBA fuzioneaza subsidiarele locale de servicii financiare si finantari ipotecare

25.07.2007, 14:44 54

Companiile Credit Europe Ipotecar IFN si Credit Europe Servicii Financiare IFN, controlate de
Credit Europe Bank Olanda, vor fuziona, pentru a simplifica si consolida structura actionariatului. Companiile fac parte din grupul turc FIBA International, care opereaza pe piata locala si
Credit Europe Bank (fosta Finansbank) si o companie de leasing. Fuziunea celor doua subsidiare locale
are ca scop diminuarea cheltuielilor, prin reducerea structurilor paralele administrative si de management, precum si administrarea mai eficienta a fondurilor destinate afacerii, se arata in proiectul de fuziune semnat de actionarii celor doua firme la 12 iunie. Ca urmare a procesului de fuziune, firma
de credite de consum Credit Europe Servicii Financiare va fi dizolvata fara lichidare, iar patrimoniul sau va fi transferat companiei absorbante, care va prelua toate operatiunile desfasurate. Compania specializata in acordarea de credite ipotecare Credit Europe Ipotecar avea, la sfarsitul anului trecut, active nete de 9,78 milioane de lei, in timp ce Credit Europe Servicii Financiare inregistra active negative de 2,89 milioane de lei, motiv pentru care preluarea activului si pasivului se va realiza fara a emite noi actiuni si fara a majora capitalul social. In urma fuziunii, compania absorbanta va avea acelasi capital social, pastrandu-se neschimbate cotele de participare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO