Bănci și Asigurări

UniCredit a obţinut un profit de 29 mil. euro din operaţiunile din România în T1/2018

UniCredit a obţinut un profit de 29 mil. euro din...

Autor: Claudia Medrega

11.05.2018, 00:07 868

Grupul italian UniCredit a ra­por­tat pentru primul trimestru (T1) din 2018 un profit de 29 mil. euro din opera­ţiu­nile din România, în creştere cu 38,3% faţă de câştigul con­solidat în­registrat în aceeaşi pe­rioadă din 2017, potrivit re­zul­tatelor finan­ciare anun­ţate la Milano.

Pe piaţa locală, UniCre­­dit Bank ocupă locul cinci în topul după active.

Profitul operaţional al UniCredit în România a ajuns în T1/2018 la 56 mil. euro, în creştere cu 9,2%.

Majorarea profitului a fost influ­en­ţată de avansul veniturilor opera­ţio­nale, în condiţiile creşterii creditării.

Soldul creditelor UniCre­­dit în Ro­mânia a ajuns la sfârşitul lunii martie la 5,75 mld. euro, cu 7,1% peste nivelul din T1/2017. Veniturile operaţionale au ur­cat cu 4,6%, la 97 mil. euro, evo­luţia fiind influenţată exclusiv de creş­terea câş­tigurilor din dobânzi, în timp ce ve­ni­tu­rile din comisioane şi din tran­zac­ţio­nare au fost în declin. UniCredit a ob­ţi­nut venituri din do­bânzi de 59 mil. euro, mai mari cu 15% faţă de T1/2017.

UniCredit a raportat o în­jumă­tăţire a provizioa­ne­lor în România, la 7 mil. eu­ro. Italienii au scos din bi­lan­­ţuri în primul tri­mes­tru din acest an credite de 13 mil. euro, cu 2 mil. euro mai mult com­­parativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut.

Pe partea de econo­mi­sire de ob­servă o intensi­fi­ca­re a creşterii fa­ţă de 2017. Depozitele atrase de UniCre­dit de la clienţi au făcut în T1/2018 un salt de peste 21%, până la 5,72 mld. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO