Bănci și Asigurări

Unicredit: Dobânzile de pe piaţa monetară, influenţate de revizuirea prognozelor legate de inflaţie şi de reducerea lichidităţii interbancare

Unicredit: Dobânzile de pe piaţa monetară,...

Autor: Roxana Rosu

27.09.2017, 14:16 339

Revizuirea în sens ascendent a prognozei legată de inflaţie a majorat dobânzile de pe piaţa monetară cu 41 de puncte de bază de la sfârşitul lunii august, indicele ROBOR la 3 luni ajungând în prezent la 1,25%, iar rata dobânzii overnight la 1,02%, evoluţie determinată de aşteptările privind inflaţia, dar şi de reducerea lichidităţii interbancare, sunt de părere analiştii Unicredit.

În opinia lor, este posibil ca BNR să modifice la şedinţa de politică monetară din 3 octombrie coridorul de dobândă de la 1,5 puncte procentuale la 1,25 puncte.

Previziunile legate de inflaţie s-au aflat pe o tendinţă ascendentă în ultimele săptămâni. BNR a majorat în august prognoza la 1,9% la finele lui 2017 şi la 3,2% la finele lui 2018.

În acelaşi timp, randamentele de pe piaţa titlurilor de stat au fost supuse spre sfârşitul lunii septembrie unor presiuni de creştere, după o lună de stabilitate în ciuda incertitudinilor prelungite de ordin fiscal. Rezultatul este că cererea s-a redus, iar licitaţiile organizate de Ministerul Finanţelor nu au atins nivelul vizat. În total, statul a împrumutat 3,7 miliarde lei în septembrie, circa 94% din plan, iar presiunea asupra randamentelor se va menţine probabil în perioada următoare.

Cursul a rămas în jurul a 4,6 lei/euro pe parcursul lunii, analiştii Unicredit estimând o menţinere a presiunilor de creştere. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO