Din ce în ce mai mulţi români conştientizează faptul că numărul accidentelor rutiere şi despăgubirile plătite ca urmare a acestora influenţează evoluţia primelor la poliţele RCA, arată un sondaj de opinie realizat în acest an de IRES - Institutul Român pentru Evaluare si Strategie, pentru Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare Reasigurare din România (UNSAR).
Conform sondajului, 7 din 10 respondenţi (73%) sunt conştienţi de faptul că numărul accidentelor rutiere, dar şi valoarea despăgubirilor plătite influenţează costul poliţei RCA, chiar dacă situaţia individuală a unui şofer este pozitivă, fără accidente înregistrate.
Rezultatul este cu 4 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat de acelaşi sondaj în 2022 (69%).