Asigurătorul austriac Vienna Insurance Group (VIG), care controlează companiile Omniasig, Asirom şi BCR Viaţă, a subscris anul trecut prime de 356 mil. euro (circa 1,6 mld. lei) pe piaţa locală, în scădere cu 5% faţă de 2013, pe fondul procesului de curăţare a portofoliului de asigurări de viaţă.
Afacerile pe segmentul asigurărilor generale au cumulat 301 mil. euro, adică 85% din total, fiind la acelaşi nivel cu 2013, conform datelor publicate de grup. La valori exprimate în lei s-a înregistrat chiar o creştere uşoară a subscrierilor din asigurări generale, semn că austriecii au terminat restructurarea portofoliului.
„Deşi piaţa românească de asigurări continuă să fie dificilă, încep să apară efectele măsurilor implementate în ultimii ani. Pentru prima dată în ultimii ani, businessul de asigurări generale a avut o creştere uşoară“, spun reprezentanţii VIG.
Asigurările de viaţă au cumulat prime de 54 mil. euro anul trecut, în scădere cu 25% faţă de 2013. După ce au restructurat businessul de asigurări generale, în special cel auto, austriecii au trecut în 2014 la curăţarea portofoliului de asigurări de viaţă al companiei BCR Viaţă. Managementul companiei a fost schimbat la începutul anului trecut şi vânzările de asigurări de grup au fost oprite.