Bănci și Asigurări

Volksbank România precizează că valoarea creditelor neperformante se ridică la 657 milioane euro

Volksbank România precizează că valoarea creditelor neperformante se ridică la 657 milioane euro

Autor: Ovidiu Tempea

29.03.2013, 15:22 1686

"Volumul total al creditelor neperformante ale Volksbank Romania a fost de 657 milioane de euro la sfârşitul lui 2011 şi nu au înregistrat creşteri în cursul lui 2012 (657 milioane euro), date ce confirmă stabilizarea evoluţiei neperformantelor pe parcusul întregului an. În perioada analizată, datele BNR indică o majorare cu 23% a creditelor neperformante la nivelul pieţei (...) Reprezentanţii Volksbank AG s-au referit la total credite cu întarziere (deliquent loans). În această clasă sunt incluse, pe langă creditele neperformante (întârzieri peste 90 de zile), şi credite cu intârzieri mai mici de 90 de zile", se arată într-o notă a băncii transmisă MEDIAFAX.

Grupul austriac Volksbank a anunţat joi, citat de Bloomberg, că are în portofoliu credite neperformante în valoare de circa 2,9 miliarde de euro, respectiv 12% din total, din care 1,2 miliarde de euro în România, unde unul din trei împrumuturi este într-o situaţie dificilă.

Volksbank România menţionează că la un volum al creditelor neperformante de 657 milioane euro, rate de neperformanţă se situează la 23%-24%, mult sub procentajul indicat în ştirea Bloomberg (33%-34%).

"Volksbank România a reuşit să stabilizeze creditele neperformante, găsind soluţii împreună cu clienţii pentru reluarea plăţilor", se mai spune în comunicatul băncii.

Grupul Volksbank a obţinut anul trecut un profit net de 312,6 milioane de euro, datorită măsurilor de bailout care au fost înregistrate ca profit, potrivit standardelor internaţionale de raportare financiară. În 2011, banca a înregistrat pierderi de 959,3 milioane de euro. Excluzând sprijinul statului, Volksbank a consemnat anul trecut pierderi înainte de taxe de circa 150 milioane de euro.

În septembrie 2012, Volksbank a obţinut acordul Comisiei Europene (CE) pentru sprijinul din partea statului, cu condiţia vânzării a peste o treime din active. Banca urmează să se concentreze pe susţinerea băncilor cooperatiste austriece, principalii săi acţionari, şi va renunţa la finanţările corporatiste şi imobiliare, ca şi la subsidiarele care nu fac parte din operaţiunile de bază.

Volksbank trebuie să vândă până la sfârşitul anului 2017 subsidiara din România, conform planului de restructurare aprobat de CE, care prevede şi renunţarea la alte active.

În luna octombrie a anului trecut, controlul Volksbank România a fost transferat către vehiculul VBI Beteiligungs, în contextul vânzării diviziei Volksbank International, fără subsidiara din România, către Sberbank, din Rusia.

Grupul Volksbank deţine 51% din acţiunile VBI Beteiligungs, iar DZ Bank AG / WGZ Bank AG din Germania şi BPCE din Franţa au câte 24,5%.

Volksbank a intrat pe piaţa din România în 2000 şi deţine active de circa 4 miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO