Burse - Fonduri mutuale

4.000 de privaţi sunt acţionari la Fondul Proprietatea

04.08.2010, 23:05 73

Numărul acţionarilor privaţi care deţin participaţii la FondulProprietatea (FP) a spart pragul de 4.000 pentru prima dată înistoria de cinci ani a fondului, aceştia controlând aproape 48% dincapitalul uneia dintre cele mai bogate companii din economie.

După cinci ani de la înfiinţare, Fondul Proprietatea este încontinuare controlat de statul român, care prin intermediulMinisterului Finanţelor Publice deţine o participaţie de 52,84% dincapital, mai puţin cu 1% decât luna precedentă, potrivitinformaţiilor furnizate de Depozitarul Central. Restul de capitaleste împărţit între 4.065 de persoane fizice şi juridice. Un numărde 124 de persoane juridice deţin un pachet de 13,3%, printre carese numără şi patru fonduri de investiţii care deţin împreună 7,28%.Numărul persoanelor fizice acţionare la fond este de 3.941 lafinele lunii iulie, dintre care trei persoane deţin cumulat 7,7%din fond.

În prezent, capitalul social al fondului este de 14,24 mld. lei,împărţit în acţiuni în valoare nominală de un leu. Capitalul socialal fondului urmează însă să fie redus cu circa

483 mil. lei reprezentând contravaloarea acţiunilor care nu aufost plătite de stat. Reducerea capitalului este condiţia necesarăpentru acordarea dividendelor de circa 1 mld. lei rămase restantedin 2008 şi 2009. În urma acestei operaţiuni, în curs deînregistrare la Registrul Comerţului, Ministerul Finanţelor îşi vareduce participaţia în fond cu încă 1%.

În iulie, un număr de 112 persoane şi-au schimbat titlurile deconversie primite de la Autoritatea Naţională pentru RestituireaProprietăţilor în acţiuni ale fondului, primind astfel un pachettotal de 146,8 mil. acţiuni.

Deşi fondul nu este încă listat, din martie 2008 este permisăvânzarea acţiunilor FP. Tranzacţiile cu acţiuni se realizează prinintermediul Depozitarului Central, pe baza înţelegerilor dintrevânzători şi cumpărători. Oferta şi cererea de titluri se întâlnescprin intermediul anunţurilor de mică publicitate. În luna iulie aufost înregistrate un număr de

219 tranzacţii, pentru un volum total de acţiuni de 175,6milioane de lei, reprezentând 1,23% din numărul total de acţiuniemise de fond.

Fondul Proprietatea a convocat pe 6 septembrie Adunarea GeneralăOrdinară şi Extraordinară a Acţionarilor pentru numirea firmeiFranklin Templeton în funcţia de administrator, pentru aprobarealistării la Bursa de Valori Bucureşti, precum şi pentru aprobarearepartizării profitului net pentru anii financiari 2008 şi 2009,valoarea propusă a dividendului brut fiind de 0,0822 lei / acţiune.Pentru participarea la AGA, 20 august este considerată dată dereferinţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO