Burse - Fonduri mutuale

Acţionarii Bursei au câştigat 8 mil. euro în două zile

18.08.2010, 23:30 24

Titlurile operatorului bursier de la Bucureşti (BVB) auînregistrat o creştere spectaculoasă săptămâna aceasta, numai înultimele două şedinţe acţiunile BVB urcând cu 15%, pe fondul celormai ridicate rulaje din ultima lună şi jumătate.

"Singurul eveniment care ar putea să mai crească atractivitateaacţiunilor BVB este listarea Fondului Proprietatea care este maiconcretă în acest moment, dar nu sigură şi care ar putea aduce unspor de lichiditate pe piaţă", spune Adrian Mănăilă, directorulgeneral al Eldainvest, unul dintre principalii acţionari aiBVB.

Avansul susţinut al titlurilor BVB i-a îmbogăţit pe acţionariiBursei, reprezentaţi în general de casele de brokeraj careintermediază tranzacţii pe piaţă, cu circa 8 mil. euro. Dacă înurmă cu două zile capitalizarea operatorului bursier era de 53,7mil. euro, ieri valoarea de piaţă a sărit de 61 mil. euro. Brokeriispun că printre posibilele cauze ale interesului ridicat pentruacţiunile BVB se numără apropierea listării FP, cel mai aşteptateveniment din istoria Bursei, care a fost înregistrat ieri laCNVM.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO