Burse - Fonduri mutuale

Banca Transilvania începe cel de-al treilea program de răscumpărări de acţiuni proprii

Banca Transilvania începe cel de-al treilea program de...
18.11.2013, 17:25 948

Banca Transilvania (TLV) a anunţat începerea celui de-al treilea program de răscumpărări de acţiuni proprii, aprobat de acţionari în AGA din luna aprilie, care vizează un pachet de 17,25 de milioane de acţiuni TLV (0,78% din capitalul băncii).

Răscumpărările încep marţi, 19 noiembrie, în prima fază a programului banca propunându-şi să răscumpere un milion de acţiuni. La preţul de luni, de 1,405 lei/acţiune, valoarea pachetului ar fi de 1,4 milioane de lei, iar valoarea întregului program de răscumpărări s-ar ridica la 24,2 milioane de lei.

Acţiunile răscumpărate le vor fi distribuite managerilor şi angajaţilor Băncii Transilvania, în cadrul unor programe de motivare şi fidelizare.

În ultimii ani, Banca Transilvania a mai derulat două programe de răscumpărare de acţiuni proprii, primul pentru 14 milioane de acţiuni (în perioada august 2011 – aprilie 2012) şi al doilea pentru 15 milioane de acţiuni (încheiat în aprilie 2013).

Răscumpărările de acţiuni au ajutat în ultimii ani şi la stabilizarea preţului acţiunilor pe bursă. Banca Transilvania are în prezent o capitalizare de 3,1 mld. lei (697 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO