Burse - Fonduri mutuale

Bursa a castigat 24% in sase zile dupa dezastrul din octombrie

Bursa a castigat 24% in sase zile dupa dezastrul din octombrie
10.11.2008, 18:14 26

Bursa a inregistrat ieri o noua crestere importanta, a cincea din cele sase sedinte de tranzactionare ale lunii noiembrie, indicii bursieri recuperand astfel o parte semnificativa a pierderilor de luna trecuta.

Actiunile SIF-urilor au crescut pe parcursul sedintei de ieri cu peste 14%, atingand maximele permise, astfel ca indicele BET-FI a incheiat cu o crestere de 14,25%, a treia in topul cresterilor zilnice de la lansarea indicelui in 2000. BET-FI a ajuns sa castige circa 46% fata de sfarsitul lunii octombrie, dupa ce au pierdut in medie circa 56% pe parcursul lunii trecute.
Indicele BET a marcat de asemenea o crestere consistenta, de circa 6%, pana spre sfarsitul sedintei de tranzactionare, inregistrand astfel un avans de peste 17% fata de valoarea de inchidere din octombrie. In cazul indicelui BET, care urmareste evolutia celor mai importante zece companii listate, scaderea din octombrie fusese de 32%.
Titlurile companiei petroliere Petrom (SNP) au castigat circa 8% ieri si peste 37% de la inceputul lunii, in timp ce actiunile BRD-Societe Generale, principala banca listata, au avansat cu 9% ieri si cu 27% in ultimele sase sedinte.
"Cresterile din ultima perioada reprezinta o reactie normala la crahul din luna octombrie, insa este extrem de greu de apreciat daca o asemenea evolutie este sustenabila sau nu. Pe de o parte exista stiri negative care vin de pe pietele externe, pe de alta parte preturile la care s-a ajuns indeamna la intrarea la cumparare. Noiembrie cred ca ramane o luna a incertitudinilor foarte mari pentru piata din Romania", crede Octavian Molnar, directorul general adjunct al societatii de brokeraj IFB Finwest.
Analistii sunt insa neincrezatori in forta acestei reveniri, mai ales in contextul in care stirile din ultima perioada, privind reducerea ratingului de tara, mai intai de catre Standard&Poor's si acum de catre Fitch, ar trebui sa aiba un efect contrar asupra pietei. In plus, aceste cresteri vor determina marcari de profituri din partea speculatorilor, ceea ce ar putea determina corectii la fel de puternice.
"Cresterile din ultima perioada sunt extrem de surprinzatoare, in contextul in care situatia internationala este in continuare neclara. Este intr-adevar o reactie a pietei la scaderile masive de luna trecuta, insa nu cred sa fie una sustenabila. Avem de a face cu o revenire a pietei, pe termen scurt, sustinuta in principal de investitorii speculativi autohtoni. Ma astept la corectii, pe masura ce speculatorii vor iesi pentru a-si marca profiturile", sustine Leonard Visan, directorul general al societatii de administrare a investitiilor Investica.
Revenirea din ultimele doua saptamani a fost posibila si in contextul in care fondurile straine de investitii au redus presiunea la vanzare, dupa ce au retras circa 23 mil. euro de pe Bursa romaneasca in luna octombrie.
"Bursa ramane in continuare extrem de volatila la stirile externe, iar cresterile de la noi sunt favorizate in principal de entuziasmul investitorilor straini si nu cred ca perioada imediat urmatoare, de raportari ale companiilor locale, sa influenteze decisiv piata", spune Visan.
Bursele internationale au inregistrat si ele cresteri in prima sedinta de tranzactionare a saptamanii, determinate de anuntul autoritatilor chineze privind adoptarea unui pachet stimulativ in valoare de aproape 600 de miliarde de dolari, care sa contracareze efectele incetinirii economice globale.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO