Burse - Fonduri mutuale

Bursa anunta inceperea tranzactionarii titlurilor Transgaz de joi

22.01.2008, 20:00 19

Actiunile companiei nationale de transport al gazelor Transgaz Medias (TGN) vor fi tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) incepand de joi, 24 ianuarie, dupa ce au primit vineri avizul favorabil din partea Consiliului Bursei, se arata intr-un comunicat al BVB. Decizia Consiliului vine in urma admiterii la tranzactionare a actiunilor Transgaz de catre Comisia de Admitere la Tranzactionare a BVB. Cele 11,77 milioane de actiuni, cu valoarea nominala de 10 lei fiecare, vor fi tranzactionate la prima categorie in sectorul Titluri de capital. Drepturile de alocare Transgaz (TGNR01) au fost suspendate vineri de la tranzactionare pentru a se pregati introducerea actiunilor. Tranzactionarea drepturilor de alocare ale Transgaz a inceput in ultimele zile ale anului trecut, ultimul pret la care acestea au inchis sedinta de la finele saptamanii trecute fiind de 286 de lei, cu 49% peste pretul la care acestea au putut fi subscrise in oferta publica. Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a emis saptamana trecuta certificatul de inregistrare a majorarii capitalului social al Transgaz Medias la 117,73 mil. lei, in urma ofertei publice initiale derulate de compania de transport al gazelor naturale la BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO