Bursa de la Bucureşti îşi revine din picaj în deschiderea şedinţei de vineri

17 oct 2014 Autor: Marius Oncu

Bursa de la Bucureşti a deschis vineri în creştere şi a recuperat astfel o parte din scăderea puternică de joi, după ce situaţia de pe marile burse s-a mai calmat, susţinută de declaraţia unui oficial al Fed că banca centrală a SUA ar trebui să amâne încheierea achiziţiilor de obligaţiuni.

Acţiunile marilor companii europene au deschis vineri în creştere şi au inversat scăderea uşoară de joi, când însă pe parcursul tranzacţiilor au atins cel mai redus nivel din acest an, din cauza temerilor că statele periferice din zona euro ar putea reintra în criză financiară.

Bursa din SUA a deschis joi în scădere mai accentuată, dar şi-a revenit similar şi a terminat şedinţa fără variaţii semnificative, după ce şeful Fed din St. Louis, James Bullard, a declarat că Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite ar trebui să ia în considerare amânarea încheierii programului de achiziţii de obligaţiuni menit să susţină economia, în timp ce datele publicate au arătat declinul numărului cererilor pentru şomaj la minimul a 14 ani şi creşterea producţiei industriale în luna septembrie.

Indicii BET Plus, de referinţă, şi BET, al celor mai lichide acţiuni, au crescut cu 1,3%, după o scădere de 2,7-2,8% joi. Cei doi indici au închis joi în teritoriu negativ pentru a noua şedinţă consecutiv. BET Plus include cele mai lichide 37 de acţiuni din piaţa reglementată BVB, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.

Scăderea BET de joi este cea mai puternică începând din 3 martie, când piaţa locală a urmat evoluţia negativă a pieţelor internaţionale, sub presiunea intensificării tensiunilor din Ucraina.

Rulajul bursei s-a situat la 5,8 milioane de lei (1,31 milioane de euro) până la ora 11:00, cu activitate în piaţa regular pe acţiunile Romgaz (SNG), Fondul Proprietatea (FP) şi Banca Transilvania (TLV).

Toate acţiunile cu lichiditate mai ridicată au deschis pe verde, revenind uşor după scăderile de joi, cu excepţia titlurilor Banca Transilvania, în scădere cu 0,1%, după ce în ziua precedentă au fost, cu un declin similar, una dintre acţiunile care au rezistat cel mai bine la scăderea generalizată a pieţei.

Acţiunile Romgaz au crescut cu 0,9%, pe un rulaj de 1,33 milioane de lei, iar titlurile Fondul Proprietatea au avansat cu 2,1%, pe schimburi de 1,23 milioane de lei, recuperând astfel o parte din declinul de 3,9% al zilei precedente.

Şi Banca Transilvania a mai depăşit pragul de 1 milion de lei în privinţa rulajului, cu operaţiuni de 1,03 milioane de lei.

Indicele BET FI, format din SIF-uri şi Fondul Proprietatea, a avansat cu 1,9%, iar BET NG, al sectorului energetic a crescut cu 1,4%.

Pe segmentul deal al bursei a avut loc o singură tranzacţie în deschiderea pieţei, cu acţiuni OMV Petrom (SNP) de 860.000 lei. Titlurile OMV Petrom au crescut cu 2,3%, pe un rulaj de 189.000 de lei în piaţa regular.

Titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1) au crescut vineri dimineaţă cu 3,5%, pe un rulaj de 72.000 de lei.

SIF Banat-Crişana (SIF1) a anunţat, joi, după închiderea pieţei, că Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a ridicat suspendarea unor drepturi de vot în cazul grupului format de Dragoş Bîlteanu, preşedinte CA şi director general al SIF Banat-Crişana, El Lakis Najib şi companiile Romenergo, Smalling şi Gardner (înregistrate în Cipru), prezumate că ar acţiona concertat.

ASF a stabilit la începutul lunii martie că Bîlteanu, Najib, Romenergo, Smalling şi Gardner acţionează concertat şi deţin 11,72% din acţiunile SIF şi i-a obligă să vândă 6,72% din titluri, pentru a nu depăşi pragul de deţinere de 5% prevăzut de legislaţia pieţei de capital.

Indicele extins BET XT a urcat cu 1,3%, iar BET BK cu 1,5%.

BET XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În Europa de Vest, principalele acţiuni au deschis tranzacţiile de vineri în urcare uşoară, după ce pe parcursul şedinţei de joi au atins cel mai redus nivel din acest an, în timp ce presiunea pusă pe instituţii pentru a lua noi măsuri pentru stimularea economiei din zona euro creşte

Pe marile burse europene, indicele CAC 40 (Paris) a urcat cu 1%, FTSE 100 (Londra) cu 0,6%, iar DAX 30 (Frankfurt) cu 1,1%.

 

Cuvinte cheie:
BURSĂ
, DESCHIDERE
,
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide