Burse - Fonduri mutuale

Business internaţional. Indicele Dow Jones intră în teritoriu pozitiv la nivelul lui 2018 după şapte şedinţe de tranzacţionare pe plus

Business internaţional. Indicele Dow Jones intră în...

Autor: Dan Grigore Ivan

14.05.2018, 00:06 269

Bursa americană a trecut prin cea mai bună săptămână din luna martie a acestui an după ce indicele Dow Jones a crescut cu 2,34% şi a permis astfel referinţei americane să afişeze o apreciere de 0,45% faţă de începutul acestui an.

De asemenea, bursa europeană a ajuns la a şaptea săptămână consecutivă de aprecieri, serie nemaivăzută din 2015. Indicele Euro STOXX 600 afişează în 2018 o creştere de 0,83%, după o creştere în această săptămână de 1,39%.

Mare parte din aprecierea de pe pieţele ame­ricane a fost alimentată de sectorul energetic, cel care a avut cel mai mult de câştigat în teritoriul bursier după anunţul ieşirii Statelor Unite ale Americii din acordul nuclear cu Iranul.

Petrolul şi-a continuat raliul şi a ajuns la cele mai înalte valori din ultimii trei ani şi jumătate, permiţând astfel aprecieri importante ale giganţilor americani din această piaţă.

Totodată, frica de inflaţie nu a mai revenit pe radarul investitorilor până acum, după ce T-bill-urile americane pe 10 ani au rămas sub nivelul de 3%, în vreme ce dolarul american s-a îndepărtat de maximul atins anul acesta.

Sezonul raportărilor, cel mai bun din ultimii 24 de ani, nu a reuşit să imprime aceeaşi viteză de creştere bursieră, probabil dat fiind şi faptul că mare parte din aceste evoluţii ale rezultatelor financiare par a fi fost încapsulate deja în preţ din 2017, unul dintre cei mai buni ani din istoria pieţelor de capital.

Cu toate acestea, rezultatele bune şi foarte bune din Statele Unite au echilibrat până acum raportul de forţe pe piaţă, având în vedere că frica de inflaţie sau de conflicte comericale rămâne în vizorul unei părţi din comunitatea investiţională.

În regiune, indicele polonez WIG 20 a crescut cu 4,30%, însă piaţa de la Varşovia este încă în teritoriul negativ, respectiv cu o depreciere de 5,36% în 2018.

La Bucureşti, săptămâna trecută a adus o depreciere uşoară de 0,03%, la nivelul întregului an rămânând cu un randament de top la nivel mondial, respectiv un plus de 13,18% faţă de o creştere de 0,76% a indicelui Global Dow în aceeaşi perioadă.

Şi în Asia au ajuns creşterile impulsionate din America şi din efectele decizililor geopolitice de săptămâna trecută. Piaţa japoneză a crescut cu 1,27%, în timp ce indicele Shanghai a crescut cu 2,34%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO