Noi imagini cu oraşele fantomă din China au făcut din nou înconjurul lumii, după ce postul american de televiziune CBS (cunoscut pentru serialele CSI sau Two and a Half Men) a difuzat un amplu reportaj care prezintă bula imobiliară ce se ascunde în spatele creşterii miraculoase a economiei chineze.
Reportajul este amuzant şi tulburător deopotrivă şi aminteşte de celebrele producţii record la hectar raportate la noi pe vremea lui Ceauşescu. Se pare că pentru a putea raporta an de an creştere economică de 7-8%, chiar şi după ce întreaga lume a intrat în criză, guvernul comunist din China a început să cheltuiască sute de miliarde de dolari din rezervele acumulate în vremurile bune pentru a construi oraşe noi pentru cei peste 1,3 miliarde de chinezi. În acest fel, cererea de materiale de construcţii (oţel, beton, sticlă, cabluri electrice) şi utilaje a rămas ridicată iar fabricile chineze au avut ce produce, iar milioane de chinezi şi-au păstrat locurile de muncă şi au continuat să cumpere maşini, electrocasnice şi electronice sau haine, produse tot în China. Astfel, deşi exporturile chinezeşti au fost afectate de scăderea cererii globale, economia Chinei a continuat să producă şi să crească.
O gândire sănătoasă, ar zice unii. Problema e că oraşele construite noi construite de chinezi, câte 20-25 pe an, stau goale. Nişte adevărate oraşe fantomă prin care suflă vântul mai ceva ca prin celebrele oraşe din Vestul Sălbatic. Iar paradoxul este că deşi nu sunt locuite, toate apartamentele din aceste oraşe sunt cumpărate. De cine? Tot de chinezi. Noua clasă de mijloc care a crescut în China o dată cu revoluţia economică şi-a investit banii în imobiliare. Se pare că preţurile imobiliarelor în China au crescut în fiecare an şi continuă să crească, deci imobiliarele sunt cea mai sigură investiţie. Realizatorii americani ai reportajului erau chiar ironici, dând de înţeles că ei ştiu mai bine, după criza subprime din 2007.
Chinezii cu bani au ajuns să deţină câte 4-5 sau chiar 10 apartamente. Unii investesc de ani de zile în imobiliare. Ei au cumpărat apartamente în noile oraşe fără să-şi pună problema dacă vor fi sau nu locuite, ci doar ca investiţie, învăţaţi fiind că în imobiliare nu au cum să piardă. În fond, de ce nu s-ar muta nimeni în nişte oraşe noi şi moderne, care beneficiază de toate utilităţile, care au autostrăzi largi, clădiri de birouri şi mall-uri.
Pentru că cei mai mulţi chinezi sunt săraci şi trăiesc cu 2 dolari pe zi (60 de dolari pe lună). Ei nu şi-ar permite niciodată să plătească 50.000 sau 100.000 de dolari pe un apartament, ci scormonesc la marginea oraşelor fantomă ca să strângă cărămizile rămase după ce casele lor au fost demolate ca să facă loc noilor cartiere. Cei care au bani, au deja şi case.
Cu alte cuvinte diferenţa dintre preţurile pe care proprietarii de apartamente le cer şi preţul pe care cei care au nevoie de acele locuinţe le pot plăti este foarte mare, ceea ce înseamnă de fapt o bulă imobiliară.
Întrebarea este ce se va întâmpla când bula se va sparge. Cel mai probabil, mulţi chinezi vor sărăci dintr-o dată. Toţi aceia care au economisit câteva generaţii şi şi-au investit banii în imobiliare vor avea de pierdut. În plus, sectorul construcţiilor se va prăbuşi, lăsând fără locuri de muncă circa 50 de milioane de chinezi, companiile de construcţii vor intra în default, iar industriile care depind de sectorul de construcţii se vor contracta. Astfel, de la o creştere economică de 7-8% pe an, China ar putea ajunge la creştere zero sau chiar recesiune.
Dar asta e doar o faţetă a problemei. Autorităţile chineze sunt mai înrgijorate de faptul că sute de milioane de chinezi ar putea ieşi în stradă, iar consecinţele în acest caz sunt greu de estimat.
Tot ieri, indicele bursier american Dow Jones Industrial Average, care urmăreşte acţiunile celor mai importante 30 de companii americane, practic coloana vertebrală a economiei SUA, a atins un nou maxim istoric, urcând pentru prima dată de la începutul crizei peste precedentul record istoric din octombrie 2007.
Teoretic, bursa americană semnalizează că economia SUA va reveni în următorul an la nivelul dinainte de criză, că totul e OK şi că s-au întors zilele bune.
Ce se ascunde însă în spatele acestui nou maxim istoric? Peste 2.500 de miliarde de dolari pompaţi de banca centrală a SUA în sectorul financiar, bani noi, creaţi din nimic ar spune unii, obţinuţi din împrumuturi spun oficialii.
La fel cum chinezii au construit oraşe în speranţa că cineva se va muta în ele, la fel americanii au creat bani în speranţa că ei vor stimula cererea şi vor ajuta la creşterea economiei.
Problema e că aceşti bani nou creaţi, pentru a acoperi găurile din sectorul financiar, determinate de deciziile proaste ale bancherilor dinainte de criză (credite neperformante şi achiziţia de instrumente financiare riscante), nu prea au ajuns în economia reală, ci s-au oprit în sistemul financiar (în bănci, în fonduri de investiţii) şi au fost investiţi pe bursă, ducând preţurile acţiunilor în sus.
În schimb, problemele economice au rămas: creşterea PIB este firavă, rata şomajului nu a scăzut, singurul avantaj fiind deprecierea dolarului, care a făcut ca veniturile obţinute de companiile americane din exporturi să crească şi a permis SUA să-şi finanţeze mai uşor uriaşa datorie şi să continue să se împrumute. Pentru că fără noi împrumuturi, Fed nu poate printa bani, iar bursa americană nu mai are din ce creşte.
O parte foarte mare din datoria SUA este deţinută de China. Cu alte cuvinte, China, cu o creştere economică de 7-8% pe an, a finanţat în ultimii ani tot mai mult economia SUA, care abia se târăşte. Lucrul acesta nu ar fi fost posibil însă dacă China nu ar fi construit nişte oraşe fantomă, de exemplu, de care râd acum jurnaliştii americani.
Cu alte cuvinte, fără bula imobiliară din China, probabil că Dow Jones nu ar fi astăzi la maxim istoric.
Creşterea burselor americane rămâne aproape la fel de lipsită de conţinut ca şi oraşele fantomă din China, iar atunci când Fed va înceta să mai printeze bani, bursa se va rostogoli înapoi.
Şi în acest caz, nimeni nu poate prognoza ce se va întâmpla când bula se sparge. Cel mai probabil şocul va fi mai mare decât după criza subprime şi prăbuşirea Lehman Brothers din 2008. Mai grav este însă că de data asta statele nu prea vor mai avea pârghii să intervină pentru a atenua şocul. Şi-au folosit deja toate gloanţele (dobândă zero, mii de miliarde pompate în pieţe), iar statele însele au acum probleme financiare majore (vezi criza din zona euro).
Aşa că lucrurile ar putea degenera foarte rapid, iar consecinţele ar putea fi dezastruoase pentru toată lumea.
Desigur, este posibil ca oraşele din China să-şi găsească locatari la un moment dat, iar economia americană să-şi revină şi să susţină creşterea bursei în continuare, iar acţiunile Apple să ajungă la 1.000 de dolari.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
