Burse - Fonduri mutuale

Ce acţiuni au evoluat cel mai bine după măcelul din august

Foto: Silviu Matei

Foto: Silviu Matei

Autor: Roxana Pricop

25.09.2015, 00:07 3118

Acţiunile băncilor alături de titlurile producătorului de materiale de construcţii Teraplast Bistriţa (TRP) au adus în sep­tembrie cele mai mari câştiguri investitorilor care au avut curaj să rămână în piaţă după corecţiile dramatice din luna august.

Indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, a marcat un plus de 2% în această lună, după ce în august a scăzut puternic cu 8% din cauza turbulenţelor de pe pieţele financiare alimentate de prăbuşirea bursei chineze. Rulajele cu acţiuni au fost însă reduse în primele trei săptămâni ale acestei luni, de circa 4 milioane de euro pe zi, semn că numărul investitorilor prezenţi în piaţă a fost redus. Din rândul acţiunilor lichide, cel mai bine au evoluat titlurile bancare: Banca Transilvania (TLV), cu un plus de 11%, şi BRD cu un avans de 7,8%.

„Interesul investitorilor pentru cele două acţiuni este ridicat, iar acest lucru se vede şi în faptul că titlurile TLV şi BRD sunt constant în topul celor mai tranzacţionate cinci acţiuni de la bursă. Băncile vor continua să fie ţinte interesante de investiţii şi în perioada următoare, pentru că investitorii îşi văd confirmate aşteptările că sectorul bancar a reluat creditarea“, a spus Nicu Grigoraş, director de tranzacţionare la firma de brokeraj Intercapital Invest.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO