Burse - Fonduri mutuale

Cine reglementează şi supraveghează sectorul financiar în ţările din regiune

Stoyan Mavrodiev, preşedintele FSC, Bulgaria
30.03.2012, 00:04 881

Austria - FMA(Financial Market Authority) - o singură entitate

În Austria, Ministerul Finanţelor creează cadrul legislaiv pentru sectorul financiar, care este aprobat de Parlament. Banca Naţională a Austriei (OeNB) monitorizează stabilitatea pieţelor financiare la nivel macro şi supraveghează sistemele de plăţi şi are atribuţii şi în supravegherea băncilor.
Autoritatea pieţelor financiare (FMA) monitorizează şi verifică instituţi­ile financiare individuale şi participanţii la piaţă la nivel micro (bănci, firme de brokeraj, fonduri de pensii, fonduri mutuale, firme de asigurări şi altele). FMA are autonomie deplină şi poate emite regulamente şi decizii privind activitatea entităţilor supravegheate, poate impune sancţiuni cum ar fi retragerea autorizaţiei de funcţionare, revocarea din funcţie a directorilor executivi ai entită­ţilor supravegheate şi acordarea de amenzi de până la 75.000 de euro.
FMA este comitet executiv din care fac parte specialişti cu experienţă în sectorul financiar, care au lucrat anterior în banca centrală. FMA are şi un consiliu de supraveghere din care fac parte ministrul de finanţe, guvernatorul băncii centrale şi alţi specialişti din sectorul public şi din sectorul privat
Bulgaria - FSC (Financial Supervision Commission) - o singură entitate
Comisia de Supraveghere Financiară din Bulgaria a fost înfiinţată în 2003 şi supraveghează piaţa de capital, piaţa asigurărilor şi piaţa pensiilor private.
În Bulgaria băncile sunt supravegheate de către banca centrală. Comisia de supraveghere răspune în faţa Parlamentului, iar membrii sunt numiţi politic. Totuşi, membrii comisiei au experienţă în finanţe sau drept.
De exemplu, preşedintele FSC, Stoyan Mavrodiev, a lucrat circa 5 ani la PricewaterhouseCoopers, iar apoi a condus timp de zece ani propria sa afacere de consultanţă, înainte de a intra în politică.
Unul dintre membrii comisiei din Bulgaria este fost broker, iar un altul este fost administrator de fonduri.
Polonia - KNF (Polish Financial Supervision Authority) - o singură entitate
Autoritatea de Supraveghere a Pieţei Financiare din Polonia (KNF) a fost înfiinţată în 2006 preluând atribuţiile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Fondurilor de Pensii şi a Comisiei de Valori Mobiliare.
Preşedintele KNF a fost numit de primul ministru pentru un mandat de 5 ani. Ulterior, KNF a preluat şi atribuţiile Comisiei de Supraveghere a Băncilor, în ianuarie 2008, având astfel sub supraveghere întregul sector financiar din Polonia.
Preşedintele KNF răspunde direct în faţa primului-ministru.
Actualul preşedinte al KNF este Andrzej Jakubiak, fost membru în conducerea Băncii Naţionale a Poloniei şi cu experienţă de peste 15 de ani în supravegherea sistemului bancar.
Ungaria - HFSA (Hungarian Financial Supervision Authority) - o singură entitate
În Ungaria, Autoritatea de Supraveghere Financiară are sub monitorizare întregul sector financiar şi răspunde în faţa Parlamentului.
Autoritatea funcţionează în mod integrat din 2000. Preşedintele HFSA este Karoly Szasz, doctor în economie, care a lucrat timp de 11 ani (1984-1995) în Central European Investment Bank (CIB), după care a deţinut poziţii în conducerea mai multor bănci din Ungaria.
El a fost primul preşedinte al HFSA între 2000 şi 2004 şi a fost numit din nou în această funcţie în 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO