Burse - Fonduri mutuale

Companiile româneşti încep să le cumpere pe cele austriece: TeraPlast Bistriţa, companie listată pe bursă şi controlată de Dorel Goia, achiziţionează Grupul Wolfgang Freiler de la familia austriacă Uhl, într-o tranzacţie de 16,5 mil. euro. „Capitalul românesc trebuie să se ducă în toată Europa şi să nu se lase descurajat de cei care cred mai puţin în perspectivele lui”

Companiile româneşti încep să le cumpere pe cele...

Autor: Eduard Ivanovici

01.02.2024, 18:13 7269

Producătorul de materiale de construcţii TeraPlast Bistriţa (simbol bursier TRP) a anunţat semnarea de către Consiliul de Administraţie a unui acord cu familia Uhl din Austria pentru achiziţia Grupului Wolfgang Freiler, reiese dintr-un raport publicat la BVB.

Preţul tranzacţiei a fost stabilit la 16,53 milioane de euro, la care se adaugă un mecanism de „earn-out” în funcţie de performanţa EBITDA consolidată a Grupului Wolfgang Freiler în 2024. Acoperirea sumei aferente achiziţiei va fi asigurată din surse mixte – interne şi finanţare bancară. În contextul aprobării tranzacţiei în cadrul adunării generale extraordinare a acţionarilor (AGEA), tranzacţia va fi finalizată într-un orizont de câteva luni

„Acordul presupune vânzarea către TeraPlast a participaţiilor deţinute de către Vânzător, direct şi indirect, în entităţile care compun Grupul Wolfgang Freiler. Astfel, TeraPlast urmează să preia cele două unităţi de producţie de ţevi şi piese injectate din polietilenă aflate pe teritoriul Ungariei, gestionate de către companiile Polytech Industrie Kft., respectiv Pro-Moulding Kft., activitatea de distribuţie gestionată de compania austriacă Wolfgang Freiler GmbH & Co KG şi companii care gestionează un parc industrial maghiar şi activităţi administrative conexe, respectiv Sorgyari Ipari Park Kft., Itraco GmbH si WF Kunststoff Handels GmbH”, se arată în raport.

Pentru AGEA din luna martie, Consiliul de Administraţie al TeraPlast recomandă un vot pozitiv, considerând tranzacţia benefică pentru afacerile şi planurile companiei de dezvoltare pe pieţe externe, cât şi pentru acţionari.

„Întreg mediul de afaceri trebuie să urmărească planuri de extindere şi dezvoltare pe termen lung, să ducă produsele şi capitalul românesc în toată Europa, nu să încetinească de teama conflictelor sau să se lase descurajaţi de cei care cred mai puţin în perspectivele lor. În ultimii ani am investit masiv şi am marcat un exit de succes, având în jur conflicte armate şi o pandemie. Pornim cu planuri ambiţioase către pieţele din Vest odată cu această achiziţie”, spune Dorel Goia, preşedintele CA TeraPlast.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO