Conducerea BVB şi cea a Sibex au căzut de acord să reia discuţiile privind fuziunea

23 ian 2011 Autor: Adrian Ionut Cojocar

Principalii actori ai pieţei de capital româneşti, printre care reprezentanţii CNVM cei ai SIF-urilor şi conducerile celor doi operatori bursieri, BVB şi Sibex, s-au întâlnit în weekend la Predeal, în cadrul unei mese rotunde, şi au hotărât să reia proiectul de fuziune, care a fost abandonat în 2006 din cauza neînţelegerilor dintre cele două părţi.

Proiectul fuziunii dintre BVB şi Sibex, la care s-a renunţat în 2006, a revenit pe agenda celor doi operatori de piaţă la începutul anului trecut, după schimbarea conducerii BVB. Deşi toată lumea din piaţă vorbeşte despre necesitatea ca în România să existe o singură piaţă de capital, mai solidă, realizarea fuziunii depinde în primul rând de preţul la care se vor înţelege cele două părţi.

Printre promotorii fuziunii se numără Daniel Ţepeş şi majoritatea membrilor din actualul Consiliu de Administraţie al BVB, care deţineau înainte de listarea Bursei pachete semnificative de acţiuni la ambele companii. De asemenea, SIF-urile au un cuvânt important de spus, după ce au cumpărat în ultimul an pachete mari de acţiuni. SIF Moldova deţine aproape 5% atât la BVB, cât şi la Sibex.

"S-a făcut o analiză a evoluţiei şi perspectivelor celor două burse şi s-au căutat soluţii pentru recâştigarea încrederii investitorilor în piaţa de capital. A mai fost o analiză comparativă de tipul piaţă fragmentată versus piaţă consolidată şi toată lumea prezentă s-a declarat pentru a avea o piaţă consolidată şi pentru reluarea procesului de fuziune. De când a fost ales noul consiliu al BVB comunicarea dintre noi a fost mai bună şi acest lucru trebuie să continue", a declarat Teodor Ancuţa, fondatorul şi directorul general al bursei din Sibiu.

Reprezentanţii BVB au anunţat la rândul lor că discuţiile privind fuziunea vor fi reluate şi că se doreşte întărirea respectării principiilor de guvernanţă corporativă prin armonizarea obligaţiilor de raportare pentru toţi emitenţii, care să asigure informarea corectă şi completă a investitorilor, precum şi creşterea responsabilităţii managementului acestora.

Fondatorul bursei din Sibiu spune că urmează ca în prima şedinţă a Consiliului de Administraţie să fie stabilit un program de reluare a procesului de fuziune, după o consultaţie în prealabil cu juriştii.

"Bine ar fi să se facă cât mai repede, însă nu trebuie să ne grăbim şi să respectăm legea ca să nu ne trezim că cineva ne dă în judecată că n-am pus undeva o virgulă. Vom stabili cu ajutorul juriştilor care sunt etapele şi cum să procedăm în continuare", a precizat Ancuţa.

Viziunea directorului Sibex este ca în urma fuziunii să rămână Casa de compensaţie de la Sibiu care să fie contraparte centrală şi Depozitarul Central al BVB însă nu s-a arătat hotărât în ceea ce priveşte sistemul de tranzacţionare care ar putea rămâne în funcţiune, precizând că o posibilitate este să funcţioneze şi ambele sisteme de tranzacţionare.

"Dacă mă întrebaţi pe mine, cred că ar trebui să se facă şi restructurări serioase de personal şi să rămână oameni competenţi şi pregătiţi pentru o bursă, nu pentru o societatea comercială. Orice duce la eficientizare trebuie luat în calcul", spune Teodor Ancuţa.

Procesul de fuziune a celor doi operatori bursieri locali luase avânt în 2005, când Ernst&Young realizase şi o evaluare a burselor româneşti, care însă nu a fost pe placul unora dintre acţionarii BVB motiv pentru care operaţiunea de fuziune a fost întreruptă în octombrie 2006.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) fusese evaluată la acea dată de către societatea de audit şi consultanţă la 75-80 de milioane de euro, în timp ce valoarea Bursei din Sibiu fusese evaluată la circa 6 milioane de euro, adică un raport de conversie de circa 13 la 1. În prezent, raportul capitalizărilor celor două burse a ajuns la 7 la 1.

"Cred că piaţa de capital este într-o altă etapă în acest moment. În programul de dezvoltare pe care l-am avut când am candidat pentru funcţia de preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti aveam ca obiectiv şi consolidarea pieţei", a declarat Stere Farmache, preşedintele BVB.

Brokerii spun că nu văd rostul menţinerii în funcţiune a două sisteme de tranzacţionare şi instituţiile aferente fiecăreia dintre ele.

"Sensul unei fuziuni este să reducă costurile de funcţionare şi consolidarea afacerii. Nu văd sensul fuziunii dacă rămân două sisteme de tranzacţionare. Acum care va rămâne este la latitudinea acţionarilor din cadrul celor două burse. Piaţa este prea mică ca să existe două burse, două pieţe spot, două de derivate şi volumele de tranzacţionare sunt cele pe care le vedem cu toţii", spune Rareş Nilaş, directorul general al BT Securities.

Într-un interviu recent, directorul general al Broker Cluj (BRK) Grigore Chiş îşi arăta optimismul că procesul de fuziune a celor doi operatori bursieri s-ar putea finaliza până în vara acestui an.

Pe Bursa de la Bucureşti sunt listate 74 de companii cu o capitalizare totală de aproape

12 mld. euro şi alte mii de emitenţi pe piaţa RASDAQ care valorează 2,6 miliarde de euro, iar rulajul total s-a ridicat anul trecut la 1,5 miliarde de euro.

De cealaltă parte, la bursa din Sibiu sunt disponibile câteva zeci de instrumente de tip futures care anul trecut au generat tranzacţii care cumulau 1,1 miliarde de euro.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.01.2011

 

Cuvinte cheie:
CNVM
, BVB şi Sibex

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide