Burse - Fonduri mutuale

Drama salariaţilor Turbomecanica: nu au vândut în 2007 când compania valora 90 mil. euro iar acum firma mai face pe bursă doar 4 mil. euro

Drama salariaţilor Turbomecanica: nu au vândut în 2007 când compania valora 90 mil. euro iar acum firma mai face pe bursă doar 4 mil. euro

Autor: Adrian Cojocar

01.01.2012, 14:48 2441

Salariţii Turbomecanica care nu au avut în anul 2006, la destrămarea PAS, inspiraţia de a-şi vinde acţiunile pe bursă, au pierdut o avere, în condiţiile în care titlurile societăţii s-au prăbuşit după această dată de peste 17 ori.

În anul 2006, la dizolvarea Asociaţiei salariaţilor Turboact, care controla producătorul din industria aeronautică Turbomecanica Bucureşti (TBM), cu circa 60% din titluri, managerii companiei au primit cele mai multe acţiuni.

Fostului director general al Turbomecanica, Ioan Ciorapciu, i-au revenit 24,25% din titluri, actţunile fiind transferate la scurt timp familiei lui după ce a decedat. În acelaşi timp, Radu Viehmann, care l-a înlocuit în funcţia de director general pe Ciorapciu, a primit acţiuni reprezentând 25,87% din capitalul firmei. Dana Ciorapciu a primit prin moştenire la finele anului 2006 un pachet de 15,15% din acţiunile Turbomecanica, pachet care valora la acea dată 44,8 mil. lei. În prezent, aceeaşi participaţie este evaluată pe bursă la 2,5 mil. lei.

Pachetul lui Radu Viehmann, valorează pe bursă în prezent numai 4,3 mil. lei, faţă de 76,6 mil. lei cât valora în anul 2007 în condiţiile în care titlurile Turbomecanica s-au prăbuşit pe bursă de peste 17 ori de la acea dată.

Principalii manageri ai Turbomecanica au preferat să-şi păstreze participaţiile în companie după desfinţarea PAS deşi de-alungul anilor au existat mai multe zvonuri cu privire la preluarea companiei de către investitori strategici.

În noiembrie 2006 United Technologies din Statele Unite a realizat un audit la firma românească însă după acest pas nu au mai existat informaţii că americanii ar fi interesaţi de Turbomecanica.

SIF Banat-Crişana, care deţinea o participaţie de 8,4% din companie, a ieşit din acţionariat la sfârşitul anului 2008 şi a încasat pe pachet circa 3,7 mil. lei la un preţ de aproape trei ori mai ridicat faţă de cel din prezent.

Scăderea titlurilor Turbomecanica, care în trecut era una dintre cele mai profitabile companii de la bursă, a venit pe fondul rezultatelor dezastruoase pe care le-a raportat în ultimii ani, rezultate puse de conducerea companiei pe fondul crizei mondiale.

Firma a acumulat începând cu 2008 pierderi de 61,6 mil. lei, pe care intenţionează să le acopere prin vânzarea unui teren pe care cere minim 50 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO