Investitorii sunt în aşteptarea rezultatelor la final de an 2013

23 ian 2014 Autor: Stefan Musgociu

Bursa a stagnat pentru a doua zi con­se­cutiv, într-o piaţă unde cei mai mulţi au continuat să fie prudenţi la tran­zacţionare, iar rulajul a fost salvat de câteva tranzacţii mai mari realizate în ultima oră a şedinţei cu acţiunile FP, Romgaz şi SIF Moldova.

Piaţa a crescut cu 0,3% la debutul şedinţei, însă după prima jumătate de oră s-a întors în imediata apropiere a nivelului de marţi şi a apoi a fluctuat ne­sem­nificativ până la mijlocul şedinţei. În a doua parte a zilei, piaţa a fost uşor pe ver­de, iar la în­chidere, indi­ce­le ge­ne­ral al Bursei, BET-C, era cu numai 0,04% peste nivelul de marţi.

La fel ca în prece­dentele şedinţe, rulajele au fost reduse în cazul celor mai multe acţiuni tranzacţionate, cei mai mulţi investitori con­ti­nuând să adopte poziţii de aşteptare. Rulaje de peste 500.000 de lei au înregistrat acţiuni emise de doar din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

Puţinii investitori prezenţi la trans­fer au realizat operaţiuni de 26,7 mi­lioa­ne lei (5,9 milioane euro), cu 50% peste rulajul de marţi, de 17,8 milioane lei (3,9 milioane euro). Aproape două treimi din lichiditatea de miercuri a fost aco­perită de tranzacţiile operate în ultima oră cu pachete mai mari de ac­ţiuni Fondul Proprietatea (FP), Romgaz (SNG) şi SIF Moldova (SIF2). Transfe­ru­rile au fost realizate la preţuri apro­piate de ultimele cotaţii de marţi.

În acelaşi timp, aproape 80% din rulajul pieţei a fost reprezentat de câte două deal-uri cu titluri SIF Moldova (3 milioane lei) şi BRD (1,3 milioane lei), precum şi de transferurile realizate direct în piaţa principală cu acţiunile Fondului Proprietatea (7,4 milioane lei), Romgaz (4,1 milioane lei), SIF Oltenia (1,6 milioane lei), SIF Moldova (1,3 mil. lei), OMV Petrom (1,1 milioane lei) şi SIF Transilvania (1,1 milioane lei).

Deal-urile cu acţiunile SIF Moldova (SIF2) au fost efectuate la un preţ cu 0,13% peste închiderea de marţi, iar tranzacţiile negociate cu titlurile BRD (BRD) au fost realizate la o cotaţie cu 0,33% sub ziua anterioară.

Pe piaţa principală, ac­ţiu­nile SIF Moldova au cres­cut cu 0,13%, la 1,51 lei, iar titlurile BRD au scăzut cu 0,44%, la 9,1 lei. Opera­ţiu­nile din piaţa principală cu acţiunile SIF Moldova au însumat 1,3 milioane lei, iar titlurile BRD au înre­gis­trat un rulaj de doar 27.000 de lei.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat şe­dinţa în creştere cu 0,16%. În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu 0,31%.

Pe piaţa RASDAQ, investitorii au transferat acţiuni de 483.000 de lei, faţă de 311.000 de lei în şedinţa anterioară.

La închiderea pieţei principale de la Bu­cureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,2%, în timp ce ma­jo­ritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est avansau cu până la 0,9%.

Marile pieţe europene au deschis şedinţa în creştere uşoară, însă apoi au trecut pe scădere după publicarea unor date peste aşteptări privind şomajul în Marea Britanie.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.01.2014

 

Cuvinte cheie:
investitori
, asteptare
, rezultate
, piata
, actiuni
, sif
, crestere
, rulaj
, sif moldova
, tranzactii

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide