Burse - Fonduri mutuale

Investitorii sunt interesaţi de oferta Transelectrica. În două zile s-au subscris acţiuni de peste 5 milioane de lei

Investitorii sunt interesaţi de oferta Transelectrica. În două zile s-au subscris acţiuni de peste 5 milioane de lei

Dumitru Beze, preşedintele Asociaţiei Investitorilor de pe Piaţa de Capital, spune că a subscris deja în ofertă.

Autor: Adrian Ionut Cojocar, Andrei Chirileasa

16.03.2012, 00:06 1473

Investitorii au subscris în două zile 3,15% din acţiunile puse în vânzare în oferta Transelectrica, valoarea ordi­ne­lor plasate de aceştia ridicându-se la peste 5,2 milioane de lei (1,2 milioane de euro).

Un interes mai mare s-a înregistrat pe tranşa micilor investitori, destinată celor care investesc mai puţin de 500.000 de lei (115.000 de euro), unde s-au înregistrat ordine pentru aproape 63.000 de acţiuni, adică 5,7% din numărul de acţiuni alocate pe această tranşă. Cele mai multe ordine au fost plasate la 15 lei şi la preţul minim de ofertă, de 14,9 lei, dar s-au înregistrat ordine şi la preţul maxim de 19,2 lei.

Pe bursă, acţiunile Transelectrica au înre­gistrat ieri o uşoară revenire, după scăderea de 5% de miercuri, închizând la preţul de 16,3 lei.

Investitorii contactaţi de Ziarul Financiar s-au declarat mulţumiţi de intervalul de preţ stabilit de stat şi de faptul că acesta le oferă un discount semnificativ faţă de ultimul preţ de pe bursă al acţiunilor companiei, anterior lansării ofertei. Preţul minim din ofertă, de 14,9 lei, este cu 12,5% mai mic decât preţul înregistrat luni, de 17,06 lei.

"Se pare că autorităţile au început să înveţe din greşelile trecutului şi să ofere o plajă de preţuri atractive pentru investitori. Cred că va fi o ofertă finalizată. Personal încă nu am luat o decizie. Trebuie să văd mişcările din piaţă de până atunci. În ceea ce priveşte discountul de preţ pot să spun că şi la oferta Petrom părea că preţul cerut era prea mic şi apoi s-a dus mult în jos. Totul este rela­tiv. Este încă pre­matur de luat o decizie privind sub­scrierea", spune Du­mitru Tu­dor, unul dintre cei mai mari in­ves­titori indi­vi­duali de pe piaţa locală.

Alţi investitori spun că deja au subscris în ofertă şi că ar putea aloca sume suplimentare până la închiderea acesteia.

"Din perspectiva investitorilor de retail, preţul este atractiv iar oferta este bine făcută", spune Dumitru Beze, preşedintele Asociaţiei Investitorilor de pe Piaţa de Capital (AIPC). El a mai precizat că a subscris încă din prima zi un pachet de acţiuni şi că ar mai putea subscrie până la finalul ofertei.

Asociaţia Investitorilor s-a luptat în ultimii ani pentru ca statul să scoată la vân­­zare pe bursă pachete de acţiuni la companiile pe care le deţine şi să acorde dis­coun­turi pentru micii investitori, ca în Polonia, pen­tru a atrage mai mulţi români să in­vestească la bursă. Cei care coor­donează ofertele sta­tului nu au fost de acord să ofere un discount special mi­cilor in­vesti­tori, dar struc­tura ofertei Transelectrica permite ca preţul final de pe tranşa micilor investitori să fie mai mic decât cel de pe tranşa marilor investitori. Totul depinde însă de subscrierile care se vor realiza pe fiecare tranşă în parte, fiind posibil şi ca preţurile de pe cele două tranşe să fie egale sau ca preţul pe tranşa mare să fie mai mic.

"Am şi subscris la oferta Transelectrica şi o să mai continui să subscriu în funcţie de evoluţia gradului de subscriere. Oferta a pornit bine. După eşecul cu Petrom modul cum s-a mişcat Guvernul de această dată a fost de bun augur. S-au înţeles cauzele eşecului şi s-a acţionat în această direcţie. Oferta este atractivă din punct de vedere al discountului de preţ, de asemenea este clar că după ofertă investitorii privaţi, care investesc zeci de milioane de euro în companie, vor avea ceva de spus încât să nu mai fie numiri pe căi politice. Problema mare a Transelectrica era variaţia de management determinată de influenţa mediului politic", este de părere Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România şi membru în Consiliul de Supraveghere al BCR, care este liderul consorţiului de intermediere a ofertei Transelectrica.

Din consorţiul de intermediere mai fac parte firmele de brokeraj Intercapital Invest şi Swiss Capital, însă majoritatea firmelor de brokeraj de pe piaţă au încheiat un acord cu consorţiul pentru a putea primi subscrieri de la clienţii proprii.

Pentru închiderea cu succes a ofertei este necesar să se subscrie minimum 70% din acţiuni, iar baza o reprezintă fondurile de investiţii locale şi străine, care vor aştepta probabil ultimele zile pentru a subscrie.

"Nu intenţionez să subscriu la Trans­electrica. După părerea mea, subscrie­rile ar trebui făcute de fondurile puternice de investiţii. Preţul este atractiv, dar ca să cumperi o cantitate mai mare ca să ia în calcul părerea ta este nevoie de mulţi bani. În societăţile mari prefer să am măcar 1% din capital şi la cele mai mici cel puţin 5% din acţiuni. Eu nu mă joc pe bursă, să vând şi să cumpăr, eu investesc. Pentru cei care vor să se joace probabil că preţul este unul atractiv", spune Constantin Frăţilă, unul dintre investitorii importanţi de pe bursă care deţine, printre altele, 2% din capitalul SIF Transilvania şi 32,7% din firma de construcţii Comcm Constanţa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO