Burse - Fonduri mutuale

Karoly Borbely a fost numit preşedinte CA la Oltchim, după demisia lui Dascălu

Autor: Monica Juganaru - Mediafax

07.03.2012, 11:07 347

Consiliul de Administraţie al combinatului chimic Oltchim (OLT) l-a numit preşedinte CA pe Karoly Borbely, secretar de stat în Ministerul Economiei, în locul lui Constantin Dascălu, consilier al fostului ministru al Economiei Ion Ariton.

Dascălu a demisionat la începutul lunii februarie din conducerea combinarului chimic. El a fost numit în luna septembrie preşedinte CA, la cererea acţionarului majoritar, Ministerul Economiei, iar Constantin Roibu a rămas directorul general al combinatului.

Ariton a emis în iulie un ordin prin care preşedintele CA al Oltchim nu poate îndeplini simultan şi funcţia de director general al companiei.

Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic.

Combinatul chimic a consemnat pierderi de 90,3 milioane lei (21 milioane euro) în ultimul trimestru din 2011, astfel că a încheiat anul cu un rezultat negativ de 270 milioane lei (63,7 milioane euro), cu 20,9% peste nivelul din 2010.

Titlurile Oltchim (OLT) au scăzut cu 0,85% în sesiunea de marţi, la 1,289 lei. La această cotaţie, capitalizarea companiei este de 442,39 milioane lei (101 milioane euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO