Burse - Fonduri mutuale

Mărfuri: preţul cuprului creşte cu 0,5% imediat după ce atinsese minimul ultimelor trei luni

Mărfuri: preţul cuprului creşte cu 0,5% imediat după...

Autor: Dan Grigore Ivan

20.04.2017, 00:00 649

Cuprul, al doilea cel mai folosit metal al lumii, a atins în urmă cu două zile minimul ultimelor trei luni, pe fondul cererii scăzute din China, a doua cea mai mare economie la nivel mondial după SUA, însă a reuşit să se aprecieze cu 0,5% ieri. 

Neliniştile şi turbulenţele de pe scena mondială au contribuit la evoluţia modestă a cotaţiei cuprului. Metalul s-a apreciat în ultimul an cu peste 13%, însă creşterea de la începutul acestui an este puţin peste 1%.

Imediat după alegerea lui Donald Trump, preţul materiilor prime a început să se se încadreze pe un trend ascendent, alimentat şi de investiţiile masive în infrastructură pe care le-a promis administraţia Trump. Cu toate acestea, în 2017 au devenit mai căutate metalele preţioase, precum aurul sau argintul, văzute de investitori drept scuturi împotriva pericolelor ce pândesc economia mondială. 

Acţiunile Freeport – McMoRan, cel mai mare producător de cupru din lume, listat pe piaţa de capital de la New York, au scăzut în 2017 cu 5,46%, în vreme ce în ultimele 12 luni au înregistrat o apreciere 14%, în linie cu evoluţia cotaţiei cuprului pe pieţele internaţionale. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO