Burse - Fonduri mutuale

Metav Bucureşti, compania care administrează două parcuri industriale în Bucureşti, a raportat profit de 1,3 mil. lei la afaceri de 10 mil. lei în S1 2016

Metav Bucureşti, compania care administrează două...

Autor: Dan Grigore Ivan

29.08.2016, 00:00 305

Metav Bucureşti (METV), companie care administrează unul dintre cele două parcuri industriale din Capitală, a înregistrat o cifră de afaceri de 10,3 milioane lei în primul semestru, în uşoară scădere faţă de rezultatul raportat în S1/2015. Profitul înregistrat de companie a fost de 1,34 milioane lei, în scădere cu 3,3% faţă de primul semestru al anului trecut.

Gradul mediu de ocupare a crescut cu două puncte procentuale, până la 95%, în timp ce preţul mediu de închiriere a crescut cu 1,64%, până la 4,95 euro/metri pătraţi, conform raportului semestrial. De altfel, cifra de afaceri a companiei a provenit într-o proporţie de 87,41% din activitarea de închirere.

Situat în vecinătatea Aeroportului Băneasa, parcul are o suprafaţă de aproape 190.000 mp, suprafaţa construită fiind de 76.000 mp, în timp ce spaţiile administrative reprezintă o pondere de 35,2%, iar cele pentru depozitare şi producţie 64,8%. Capitalizarea bursieră a companiei este de 97,89 milioane lei. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO