Opinie Andrei Chirileasa - editor pieţe de capital al ZF

O întrebare-cheie pentru viitoarea AGA de la FP

24 ian 2014 Autor: Andrei Chirileasa

Distribuţiile de numerar din reducerea capitalului social se impozitează sau nu?

Este o întrebare-cheie pentru acţionarii Fondului Proprietatea în contextul în care aceştia vor dezbate în adunarea generală a acţionarilor din 3 februarie propunerea administratorului FP privind reducerea capitalului social cu 677 mil. lei şi distribuirea sumei respective către acţionari. Propunerea vizează reducerea valorii nominale a titlurilor FP de la 1 leu la 0,95 bani, diferenţa de 0,05 bani pe acţiune urmând să le fie distribuită acţionarilor.

În luna noiembrie, când această propunere a fost pusă pentru prima dată pe agenda AGEA (dar nu a fost aprobată din lipsă de cvorum), reprezentanţii Franklin Templeton au explicat că aceste distribuţii de cash rezultate din reducerea capitalului social nu sunt impozabile.

Situaţia nu este însă chiar atât de clară cum au lăsat să se înţeleagă administratorii FP. Primcom Bucureşti (simbol bursier PRIB), o companie controlată în proporţie de 75,5% de Fondul Proprietatea, are în derulare o operaţiune iden­tică. Primcom îşi reduce capitalul social cu 4,96 mil. lei prin reducerea valorii nominale de la 2,5 lei la 0,1 lei, diferenţa de 2,4 lei fiindu-le distribu­i­tă acţionarilor. Primcom a început de marţi plăţile, dar în anunţul publicat pe bursă se spune: „Suma brută ce revine fiecărei acţiuni este 2,4 lei, iar impozitul de 16% pe reducerea de capital va fi reţinut la sursă.“

De aici apare întrebarea dacă distribuţiile din reducerea capitalului se impozitează sau nu? Iar deocamdată nu există un răspuns clar.

„În momentul de faţă noi avem o opinie fiscală de la o firmă cu care colaborăm pe această operaţiune, însă vrem o a doua opinie, după ce mai mulţi acţionari minoritari ne-au scris şi ne-au spus că nu li se pare normal ca atunci când vor să-şi retragă banii cu care au contribuit la capitalul social al companiei să fie impozitaţi“, a declarat Vlad Neacşu, directorul general al Primcom.

El spune că până ce societatea va obţine o altă opinie de la consultanţi, va reţine la sursă inpozitul de 16% pe distribuţiile realizate, iar ulterior, dacă va considera că nu mai este necesară reţinerea acestui impozit, va distribui restul banilor către acţionari.

Întrebat cum explică această diferenţă de interpretare, Greg Konieczny, managerul FP a declarat: „Înseamnă că noi avem consultanţi mai buni. Probabil că e o greşeală şi se va remedia.“ FP ar avea de încasat circa 3,74 mil. lei din reducerea capitalului Primcom, în cazul nereţinerii de impozit, sau 3,14 mil. lei în cazul în care suma va fi impozitată. Diferenţa de 0,6 mil. lei este nesemnificativă raportată la dimensiunea activelor FP.

Pentru acţionarii FP, însă, impozitarea sau neimpozitarea banilor distribuiţi din reducerea capitalului social al fondului cu 0,05 lei/acţiune este o miză de 108 mil. lei, reprezentând impozitul potenţial care ar putea ajunge la stat sau în conturile lor, ceea ce poate cântări greu în decizia pe care o vor lua pe 3 februarie.

De aceea, un răspuns din partea Ministerului de Finanţe sau a ANAF pe această temă este esenţial dacă Franklin Templeton vrea să continue această strategie de distribuţii prin reduceri de capital succesive fără a intra în conflict cu statul.

Conform Codului Fiscal (Art. 7, litera 12), o distribuire de bani sau în natură, efectuată cu ocazia reducerii capitalului social constituit efectiv de către participanţi la o societate comercială nu se asimilează veniturilor din dividende, care sunt impozitate. Totuşi, unii consultanţi spun că există şi alte prevederi în Codul Fiscal care fac ca să apară diferenţe de interpretare în privinţa tratamentului fiscal aplicat în aceste cazuri.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.01.2014

 

Cuvinte cheie:
opinie
, Andrei Chirileasa
, aga
, FP
, capital social

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide