Burse - Fonduri mutuale

OMV Petrom cheamă în judecată ANRM şi Conpet pentru anularea în parte a unor decizii privind tarifele de transport

OMV Petrom cheamă în judecată ANRM şi Conpet pentru...

Autor: Tibi Oprea

13.09.2022, 16:50 303

OMV Petrom (simbol bursier SNP), unicul producător local de petrol şi gaze, a formulat o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi Conpet Ploieşti (simbol bursier COTE), transportator de ţiţei deţinut de statul român, prin care a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea în parte a unor decizii.

„Anularea în parte a art. 1 din Ordinul A.N.R.M. nr. 229/2021 în privinţa tarifelor stabilite în Anexa 1 şi Anexa 3 şi, în mod corespunzător, a Anexelor 1 şi 3 ale Ordinului 229/2021 şi, pe cale de consecinţă, obligarea A.N.R.M. la emiterea unui nou ordin pentru aprobarea tarifelor de transport prin Sistemul naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului pentru anul 2022, care să includă tarife modificate în mod corespunzător în privinţa tarifelor din ŢARĂ (Anexa 1) şi a tarifelor din import pentru rafinăriile din Bazinul Ploieşti (Anexa 3); Anularea în parte a art. 3-8 din Anexa la Ordinul A.N.R.M. nr. 53/2008, precum şi obligarea ANRM la emiterea unui nou ordin prin care să completeze în mod corespunzător Ordinul nr. 53/2008; Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată”, se arată în raportul publicat de Conpet la Bursa de Valori Bucureşti.

Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 13/2010 se referă la tariful aplicat în activitatea de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului din ţară, care este stabilit la 105,5 lei pe tonă şi care nu include consumurile tehnologice şi TVA. Înainte de modificări, acesta era de 91,03 lei pe tonă.

Anexa nr. 3 se referă la situaţia tarifelor de aplicat în activitatea de transport al ţiţeiului din import la rafinăriile din Bazinul Ploieşti şi, de asemenea, nu include consumurile tehnologice şi TVA. Tarifele se aplică pe intervale de cantităţi transportate, practicându-se modelul de tarifare în trepte, astfel cum sunt prezentate în grilă, respectiv 45,66 de lei pe tonă până la 80.000 de tone, 36,53 lei între 80.000 şi 120.000 de tine, 27,39 lei între 120.000 şi 160.000 de tone şi 20,55 lei peste 160.000 de tone. Înainte de modificări, grila prevedea tarife de 40,9 lei pe tonă până la 120.000 de tone şi 17,6 lei peste 120.000 de tone.

Conpet menţionează că cererea de chemare în judecată face obiectul dosarului nr. 5971/2/2022 şi acesta încă nu are termen de judecată. Compania mai anunţă că va proceda la efectuarea tuturor demersurilor procedurale care se impun în această speţă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO