Petrolul ieftin, combustibil pentru un salt înapoi în timp

OMV Petrom este cotată pe bursă la preţul de acum 12 ani. Cum arăta în 2004 compania şi cum este acum?

21 ian 2016 Autor: Roxana Pricop

OMV Petrom (SNP), cea mai valoroasă companie de la bursă, a coborât în şedinţa de ieri până la o cotaţie de 0,239 lei/ac­ţiune, cât era preţul acţiunii pe 23 iulie 2004, când statul ro­mân a semnat con­tractul de privatizare cu grupul austriac OMV. Unii analişti spun însă că titlurile Petrom ar putea ajunge sub pragul de 0,2 lei/unitate dacă barilul de petrol, acum la minimele ultimilor 12 ani, îşi continuă picajul.

În urmă cu 12 ani, în momentul semnării contractului de privatizare, Petrom, companie controlată atunci de statul român, avea peste 50.000 de angajaţi, afaceri de 2,1 miliarde de euro, însă raporta o pierdere de 246 milioane de euro. Pe bursă, la cotaţia din 0,239 lei din 23 iulie 2004, compania avea o capitalizare  de circa 2,2 mld. euro. În banii de azi, cursul euro/lei era în iulie 2004 de circa 4 lei. Barilul de petrol se tranzacţiona atunci pe pieţele internaţionale la 39 dolari, cu aproape 40% mai mare decât preţul ţiţeiului de azi.

Azi, la cotaţia de 0,239 lei/unitate, OMV Petrom are o capitalizare bursieră de 3 mld. euro (curs 4,5 lei pentru un euro). Grupul austriac OMV deţine în prezent 51% din capital, după ce în 2004 a plătit 669 mil. euro pentru 33% şi alte 830 mil. euro în cadrul unei majorări de capital de un miliard de euro pentru diferenţa până la 51%. Preţul de 0,2158 lei/acţiune a fost preţul la care statul român a cedat controlul Petrom către OMV.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau daniel.mircioiu@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 21.01.2016

 

Cuvinte cheie:
OMV Petrom
, companie
, pret
, bursa
, petrol
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide