Bursa de la Bucureşti a scăzut luni cu 1%, într-o piaţă în care puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au luat deciziile de investiţii influenţaţi de corecţiile de pe bursele externe, însă au realizat transferuri cu acţiuni de numai 14,9 mil. lei.
Piaţa a fost pe creştere nesemnificativă în primele minute, însă apoi a trecut pe scădere uşoară, influenţată de evoluţia de pe bursele mature din Europa. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în scădere cu 1,12%.
Acţiunile Fondului Proprietatea s-au clasat din nou pe prima poziţie în topul rulajelor, cu transferuri de 8,2 milioane lei. Pe piaţa principală, cotaţia acţiunilor Fondului a scăzut cu 1,64%, la 0,42 lei.
"Nu cred că o luăm în jos de aici, ci poate fi începutul unui nou ciclu. Măcar ultimele luni i-au învăţat, cred, pe politicieni două lucruri. Să lucreze împreună, măcar parţial, şi să ia în calcul părerea pieţei. Asta este o mare lecţie care ar putea fi foarte benefică pe termen lung dacă se merge în această direcţie. Nu este vorba de trei zile sau trei luni. Este o cale lungă până se vor rezolva problemele globale şi regionale", a afirmat Fer.
Totodată, el crede că dacă statul va respecta calendarul de privatizări prin piaţa de capital, investitorii vor fi atraşi din nou de bursa locală, dar şi de economia din România.
Tranzacţii negociate au fost realizate şi cu 0,017% din acţiunile BRD (1,2 milioane lei), precum şi cu 0,44% din titlurile Electromagnetica (810.000 de lei).
Top câştigători şi perdanţi la bursă
Acţiunile BRD au fost cedate la 10,88 lei, preţ cu 1,09% sub ultima cotaţie de vineri, iar pe piaţa principală preţul a scăzut cu 1,82%, la 10,8 lei. Operaţiunile din piaţa principală au însumat 376.000 de lei. Deal-ul cu titlurile Electromagnetica a fost încheiat la 0,27 lei, preţ similar ultimei cotaţii de vineri şi celui înregistrat pe piaţa principală la finalul şedinţei de luni. Transferurile din piaţa principală au cumulat 45.000 de lei.
Investitorii au continuat să fie activi pe piaţa derivatelor, unde au tranzacţionat produse structurate de 4 milioane lei şi contracte futures de 560.000 de lei.
Transferurile de pe Rasdaq au totalizat doar 117.000 de lei, valoare de peste trei ori mai redusă decât rulajul de vineri, de 412.000 de lei.
Acţiunile firmei de construcţii Sibif Sibiu (SIBF), firmă controlată de omul de afaceri Horaţiu Cercel, au fost cele mai lichide, cu operaţiuni de 48.000 de lei. Printr-o tranzacţie a fost cedat un pachet de 44,95% din titlurile firmei, pachet similar celui deţinut de omul de afaceri.
Cercel le-a transferat în ultimele două săptămâni părinţilor săi acţiunile deţinute la Concefa Sibiu (COFI), pachetul de titluri reprezentând 57,48% din capitalul social.
Cei mai mulţi investitori au rămas pe poziţii de aşteptare, astfel că volumele de acţiuni tranzacţionate au fost reduse în majoritatea cazurilor.
La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 2,3%, iar majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est consemnau corecţii de cel mult 3,2%. Scăderile au venit după ce agenţia de evaluare Moody's a spus că măsurile anunţate la summitul UE de la finele săptămânii trecute nu vor fi suficiente pentru a diminua presiunea cauzată de criza datoriilor suverane ale statelor din zona euro.
Totodată, economistul-şef al Standard&Poor's Jean-Michel Six a averizat luni că timpul pentru rezolvarea crizei datoriilor suverane din zona euro se apropie de sfârşit, iar regiunea ar putea avea nevoie de un nou şoc financiar pentru a se pune în mişcare.
Şefii de stat sau de guvern din ţările UE, cu excepţia Marii Britanii, au convenit vineri la Bruxelles să încheie un acord pentru consolidarea guvernanţei fiscale şi coordonarea politicilor economice, precum şi să finanţeze FMI cu 200 miliarde euro pentru a ajuta creditorul de la Washington să sprijine statele din zona euro.
De urmărit astăzi
Acţiunile SIF Transilvania (SIF3) după ce conducerea a anunţat semnarea acordului cu reprezentanţii Erste privind schimbul de acţiuni BCR cu acţiuni Erste. SIF-ul va primi şi cash în valoare de 123,6 mil. lei în urma tranzacţiei.
Titlurile Socot Târgu-Mureş (SCTO) după ce administratorii societăţii au decis să divizeze compania prin desprinderea unei părţi din patrimoniu şi să listeze acţiunile Socot pe piaţa reglementată a BVB.
Evoluţia acţiunilor internaţionale după ce bursa americană a deschis şedinţa de ieri în scădere cu 1,5%. La aceeaşi oră, bursele europene consemnau pierderi importante. Indicele german DAX era în declin cu 2,3%, iar cel francez se corecta cu 1,7%. Bursa din Italia înregistra totodată o scădere de 2,5%.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels