Burse - Fonduri mutuale

Petromidia: deschidere in crestere puternica, final in scadere

12.12.2005, 19:13 18

Actiunile Rompetrol Rafinare (Petromidia) au castigat peste 7% in prima zi de tranzactionare la Bursa dupa aparitia informatiilor legate de achizitia facuta de grupul Rompetrol in Franta.

Titlurile Petromidia au urcat la inceputul sedintei cu aproape maximul admis pentru o zi de tranzactionare, dar ulterior vanzatorii au inceput sa devina mult mai agresivi, determinand o intoarcere a pretului.

Investitorii au si cumparat foarte mult pe Rompetrol Rafinare, dar in acelasi timp s-a si vandut mult, valoarea tranzactiilor derulate cu aceste actiuni depasind 27,2 milioane de euro (7,5 mil. euro). In cadrul tranzactiilor de vineri s-a transferat peste 1% din Petromidia.

"Din ce am vazut eu pe piata au fost cel putin doi vanzatori mari, din care probabil unul e strain", a precizat Valerian Ionescu, directorul de operatiuni al societatii de brokeraj CA IB Securities.

Brokerii spun totodata ca este foarte greu de precizat la aceasta data efectul pe care achizitia Dyneff il va avea asupra grupului Rompetrol per ansamblu si asupra Petromidia in special, in conditiile in care in acest moment sunt foarte putine disponibile legate atat de achizitia in sine, cat si de strategia pe care o va adopta Rompetrol in continuare.

"Eu nu vad nici un impact pe termen scurt, iar pe termen mediu ar putea fi chiar usor negativ in conditiile in care Rompetrol s-a indatorat pentru a face aceasta achizitie si e posibil ca si Dyneff sa vina cu un bagaj de datorii", spune Ionescu.

Unii analisti sunt de parere ca totusi Rompetrol Rafinare a castigat deja la capitolul "imagine", in urma acelei tranzactii.

"Investitorii au inceput sa aiba incredere in rezolvarea favorabila a problemelor cu care se confrunta managementul societatii. Daca n-ar fi fost asa probabil n-am fi avut nici cresterea de vineri", considera Marian Lupu, analist la societatea de brokeraj Estinvest.

Evolutia puternic ascendenta a actiunilor Petromidia a ajutat si piata, care a consemnat o noua zi de crestere usoara.

Indicele BET a atins un nou maxim istoric, marcand o crestere de peste 56% de la inceputul anului. SIF-urile au inregistrat vineri in medie o scadere usoara, de 0,1%.

Pentru aceasta saptamana, brokerii se asteapta la o evolutie agitata pentru piata.



Actiunile Rompetrol Rafinare au fost vedetele sedintei de vineri, cu avansul de 7,3% pe care l-au luat. Brokerii au insa pareri diferite in ceea ce priveste evolutia pe termen scurt a acestor titluri. "Pentru sedinta de luni, eu cred ca la final cursul va avea o variatie minora fata de ultimul pret de vineri. Chiar daca au crescut mult, s-a vandut foarte mult pe parcursul acelei sedinte, iar ultima inchidere a fost sub media zilei", a precizat Valerian Ionescu. Alti brokeri se apteapta totusi la noi cresteri importante pana la finalul anului. "Eu ma astept sa mai creasca maine si cred ca ar trebui ca pana la finalul anului sa-si depaseasca maximul istoric atins anterior", considera Dragolea.



Actiunile SIF Transilvania au inregistrat cea mai mare scadere intre SIF-uri vineri, e drept, pierderea nefiind totusi ridicata. Cursul acestei SIF a pierdut 1%. In acest an, actiunile au inregistrat cea mai redusa crestere din grupul SIF-urilor, cu un avans de 100% fata de o medie de 165% pentru cele cinci societati. Brokerii se asteapta totusi ca pe parcursul anului viitor SIF Transilvania sa recupereze din decalajul pe care-l are fata de celelalte SIF-uri. Pe piata circula zvonuri conform carora Transilvania a fost trasa in jos de vanzarile mari derulate atat de sloveni, cat si de Catalin Chelu, care, ar intentiona sa-si reduca pozitia pe SIF Transilvania pentru a intra pe SIF Oltenia si Moldova.



Actiunile Turbomecanica au castigat vineri 5%, pe fondul unei lichiditati reduse, cu aceste titluri derulandu-se tranzactii de doar 0,25 milioane de lei (0,06 milioane de euro). "S-ar putea ca principalul cumparator sa fi fost tot SIF Banat - Crisana", a precizat Octavian Dragolea, directorul societatii de brokeraj European Securities. In aceasta perioada SIF a raportat ca si-a majorat participatia la Turbomecanica, societate in care Banat - Crisana controla un pachet de 5%. Desi putin atractiva pentru investitorii speculatori din cauza pretului "ridicat" ca valoare la care este tranzactionata, Turbomecanica ramane o investitie de urmarit pentru investitorii de portofoliu.



Actiunile Azomures si-au continuat vineri tendinta descendenta pe care s-au inscris in ultimele saptamani. "Investitorii nu mai au incredere in perspectivele companiei. Probabil ca la inceputul anului viitor pretul gazului metan va mai creste, determinand noi probleme pentru managementul societatii", a spus Marian Lupu, analist in cadrul societatii de brokeraj. Ultimul transfer cu titlurile Azomures s-a realizat vineri la un pret de 0,253 lei/actiune, in scadere cu peste 4% fata de sedinta anterioara pe fondul unor tranzactii in valoare totala de aproape 20.400 de euro. In primele noua luni Azomures a raportat o crestere a profitului net pana la un nivel de 13,7 mil. euro.



Cotatia titlurilor producatorului de lactate si branzeturi Prodlacta Brasov a crescut pe parcursul sedintei de vineri cu 5,3% in contitiile unei presiuni constante la cumparare. Daca la inceputul zilei actiunile Prodlacta se transferau la un pret de 1,7 lei/actiune, ordinele importante de cumparare au facut ca spre finalul sedintei cotatia titlurilor societatii brasovene sa atinga un maxim zilnic de 1,79 lei/actiune. Prodlacta este controlata de Asociatia Salariatilor (PAS), care detine peste 51% din titlurile companiei, restul capitalului social fiind in posesia actionarilor minoritari cu detineri de sub 5%. Valoarea tranzactiilor realizate cu actiuni Prodlacta a fost de 109.000 de lei (30.000 de euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO