Burse - Fonduri mutuale

Portofoliul mediu al unui investitor mic la bursă este de numai 2.689 euro

Portofoliul mediu al unui investitor mic la bursă este...

Autor: Dan Grigore Ivan

31.07.2017, 00:07 1133
Portofoliul mediu al unui investitor mic a ajuns în trimestrul I al acestui an la 2.689 euro, faţă de 1.420 euro în decembrie 2008, atunci când piaţa de la Bucureşti se afla în plin cutremur, iar indicele BET afişa 2.900 puncte, după o cădere violentă de la aproape 11.000 puncte. La nouă ani distanţă, indicele BET a crescut de aproape trei ori, până la 8.000 puncte, iar portofoliul mediu al unui investitor compensabil integral (până la o investiţie de 20.000 euro) a crescut cu 90%, ceea ce denotă şi o schim­bare de structură a investitorilor din România. În 2008, portofoliul mediu al unui investitor necom­pensabil (pe vremea aceea plafonul se situa la 9.000 euro) era de 0,432 milioane euro, în vreme ce în prezent este de 6 milioane euro, de 14 ori mai mare, în condiţiile în care numărul lor a ajuns la 1.380 faţă de 2.436 în decembrie 2008. Astfel, portofoliul mediu al unui investitor mic este echivalentul a 12.000 lei sau a şase salarii medii lunare pe economie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO