Burse - Fonduri mutuale

Preşedintele UniCredit a încasat 1,7 mil. euro din vânzarea acţiunilor Nepi

Preşedintele UniCredit a încasat 1,7 mil. euro din...

Autor: Roxana Pricop

07.12.2015, 00:07 2098

Dan Pascariu, preşedintele consiliului de supra­ve­ghere al UniCredit Bank, şi-a vândut întreg pachetul de acţiuni deţinut la dezvoltatorul imobiliar NEPI, pro­prie­tarul centrelor comerciale Promenada şi Mega Mall, pentru o sumă totală de 1,7 mil. euro.

Preţul de vânzare a fost de 10,26 euro/acţiune, de aproape trei ori mai mare decât preţul pe care bancherul l-a plătit în urmă cu aproximativ patru ani când a făcut primele achiziţii la NEPI, potrivit calculelor ZF.

Tranzacţia de vânzare a fost încheiată pe 30 noiem­brie pe bursa de la Johannes­-burg. Pe piaţa sud-africană, acţiunile NEPI au crescut cu 50% în acest an.

Portofoliul imobiliar al NEPI valo­rea­ză în total circa 1,7 miliarde de euro, iar cele mai importante proiecte lo­cale sunt Mega Mall, Promenada, Vul­can Value Center şi City Park Con­stanţa. NEPI deţine şi clădirile de birouri Flo­reasca Business Park, The LakeView din Bucureşti, City Business Centre din Timişoara şi The Office din Cluj.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO