Burse - Fonduri mutuale

Remus Vulpescu, care a semnat pentru insolvenţa Hidroelectrica, a fost ales preşedinte al Romaero Băneasa

Remus Vulpescu, 44 de ani, este cel care a semnat intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica în vara anului 2012 în calitate de preşedinte al CA. El a fost numit şef al privatizărilor în mai 2013 de către ministrul economiei, Daniel Chiţoiu, după ce anterior fusese şef al Corpului de Control al premierului Victor Ponta. El fusese numit, anterior, şef al Corppului de Control de către premierul Mihai Răzvan Ungureanu

Autor: Dan Grigore Ivan

11.07.2016, 00:06 1637
Remus Vulpescu, 44 de ani, care în vara anului 2012 semna pentru in­trarea în insolvenţă a Hidro­ele­trica,  a fost ales în funcţia de preşedinte al Romaero Bă­neasa (RORX), produ­că­tor de aerostructuri.

Vulpescu a ocupat în trecut funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica, în mandatul său fiind decisă deschiderea procedurii de insolvenţă a companiei. În 2015, Romaero a raportat o pierdere de 34,1 mil. lei, cu 24% mai mică faţă de cea din anul pre­cedent. Cu toate acestea, cifra de afaceri a companiei a fost de 65,8 mil. lei, în scădere cu 18% faţă de re­zul­tatul înregistrat în 2014. De asemenea, socie­ta­tea a vândut marfă de 53,7 mil. lei, în scă­dere cu 25,72% faţă de cifra raportată anul pre­cedent.

Veniturile provenite din reparaţii de aero­nave au fost de 16,2 mil. lei, echivalentul a 24,6% din cifra de afaceri a Ro­maero, în timp ce lucrările şi serviciile au adus companiei 20,4 mil. lei, reprezentând 31% din cifra de afaceri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO