„Ştiţi cumva vreo companie care vrea să se listeze la noi, la New York Stock Exchange?“ Unul dintre angajaţii NYSE care a condus grupul de vizitatori din România nu mai contenea să ne întrebe ce companie românească ar putea veni pe bursa americană.
La 2.500 de companii listate, din care 500 sunt străine, cu o valoare de 20.000 miliarde de dolari, şi rulaje zilnice cu acţiuni ce ating 76 miliarde de dolari, cam jumătate din PIB-ul României, NYSE nu pierde nicio ocazie de a se vinde.
New Yorkul este un loc unde aproape toată lumea a venit de undeva, cândva pentru a se îmbogăţi sau pentru a începe o viaţă nouă. E centrul financiar al lumii, locul unde eşti considerat mic dacă pe bursă nu valorezi mai mult de 2 miliarde de dolari.
În „Marele măr“, totul se măsoară în superlative: de la taurul („bull“) fără urs („bear“) de pe Wall Street la înălţimea zgârie-norilor (unii ridicaţi în urmă cu aproape un secol), la zahărul din hot dogi, la discrepanţa dintre vitrinele luxoase ale magazinelor de pe Madison Avenue, la tarabele înghesuite din China Town, la diferenţa de decibeli dintre huruitul vagoanelor vechi ale trenurilor de metrou şi „alunecarea“ silenţioasă a limuzinelor negre ce culeg turiştii din faţa hotelurilor.
În scurta vizită pe care am făcut-o pe Wall Street, artera unde la numărul 11 îşi are sediul bursa din New York, NYSE, două lucruri m-au impresionat. Faptul că NYSE nu pierde nicio ocazie de a se vinde, iar angajaţii săi folosesc orice prilej să îşi promoveze compania. Dar ce firmă românească s-ar putea califica pentru o listare la NYSE, bursă unde una dintre condiţiile necesare listării este ca preţul acţiunii să fie mai mare de un dolar? Petrom şi Fondul Proprietatea, două dintre cele mai valoroase companii listate la bursa din Bucureşti, nu s-ar califica pentru listare la NYSE, având în vedere că după criteriile NYSE acţiunile SNP şi FP ar fi considerate „penny stocks“. Dacă acţiunea unei companii listate scade sub valoarea de un dolar, sau în termeni anglo-saxoni „breaks the buck“, este scoasă de la tranzacţionare.
Al doilea lucru izbitor este motivul pentru care americanii de la NYSE sunt singurii care au păstrat ringul bursier unde se fac circa 10% din tranzacţiile cu acţiuni.
Când intri pe ringul bursier al NYSE, vezi brokeri purtând veste albastre sau negre aproape lipiţi şi de câte patru ecrane de tranzacţionare de unde execută ordinele clienţilor. Motivul nu este atât nostalgia trecutului într-un prezent dominat de algoritmi şi de roboţi de tranzacţionare, cât mai ales nevoia de a veni cu ceva în plus faţă de competiţie. Iar competiţia le suflă puternic în ceafă, pentru că la doar câteva minute distanţă se află sediul NASDAQ OMX, a doua bursă americană ca mărime, cu o capitalizare de 7.000 miliarde de dolari, unde se tranzacţionează acţiunile Apple, Google şi ale celorlaţi titani ai Internetului.
„Vrem să fim 90% eBay şi 10% Sotheby’s“, spune angajatul NYSE atunci când explică motivul pentru care a fost menţinut ringul bursier. Mai exact, cele 10% în stilul casei de licitaţie Sotheby’s aduc o amprentă umană tranzacţiilor cu acţiuni, pe care marile fonduri de investiţii încă o caută.
Nu departe de sediul NYSE este amplasată celebra statuie a taurului, care reprezintă „bull market“ – o piaţă în continuă creştere. Probabil este a doua cea mai fotografiată statuie din New York, după cea a Libertăţii. Statuia a fost inspirată de prăbuşirea bursei din anul 1987, însă toţi cei care au investesc în acţiuni ştiu că pe burse nu există „taur“ fără „urs“ (n.red. termenul de „bear“ denumeşte o piaţă în scădere). Spre comparaţie, germanii din Frankfurt au în faţa sediului vechi al Deutsche Boerse două statui: şi taurul şi ursul, redând astfel o imagine mai realistă a pieţelor de acţiuni. Însă pentru americani, bursa trebuie să fie doar „bull“.
Tot în centrul New York-ului, însă la câţiva zeci de kilometri distanţă, pe Madison Avenue, la etajul 12 al hotelului The Palace, s-a derulat timp de două zile (pe 30 şi 31 martie) cel mai mare desant românesc pe tărâm american – Romania Investor Days. Mai multe companii româneşti, printre care „perlele energetice“ – Electrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, s-au întâlnit cu reprezentanţi ai fondurilor de investiţii americane, pentru a le convinge să investească în acţiunile lor. Înainte de a intra la o întâlnire cu reprezentanţii unor fonduri americane, managerul unei companii româneşti îmi spune:
„Americanii au fonduri dedicate companiilor de tip small-cap (n.red companii mici) unde capitalizarea minimă este de 2 miliarde de dolari pentru ca o companie să fie considerată investibilă. Nu multe companii româneşti s-ar califica pentru acest prag“.
Trei companii româneşti au pe bursă o capitalizare mai mare de 2 miliarde de dolari: Petrom, Romgaz şi Fondul Proprietatea. Şi poate în viitor BRD şi Banca Transilvania, acum cu o valoare de piaţă de 1,5 mld. dolari, respectiv şi 1,3 mld.dolari.
„Suntem aici (n.red la Romania Investor Days) pentru că România este interesantă. Avem o singură investiţie pe bursa de la Bucureşti, o companie de stat“, a spus managerul unui fond de investiţii al Invesco, companie cu active în administrare de 780 miliarde de dolari.
De companiile româneşti s-au interesat şi au fost prezenţi la eveniment şi managerii de la Wellington Management, companie americană cu active de 904 miliarde de dolari.
Un obstacol în calea investiţiilor acestor coloşi de pe Wall Street pe bursa de la Bucureşti este lichiditatea scăzută. Rulajele cu acţiuni depăşesc doar în zilele bune pragul de 10 milioane de dolari pe bursa de la Bucureşti, din care jumătate ar fi tranzacţiile cu acţiunile FP.
Deşi România nu are nici companie listată pe bursa de la New York, arta românească, graţie lui Constantin Brâncuşi, a reuşit să stea în aceeaşi încăpere cu marii artişti. La etajul al cincilea al Muzeului de Artă Modernă -MoMA sunt expuse mai multe lucrări ale lui sculptorului Constantin Brâncuşi. Piesa de rezistenţă este sculptura Domnişoara Pogany, versiunea I din 1913, aflată în proximitatea unor tablouri celebre ale lui Salvador Dali sau Van Gogh.
