Finanţe personale

Un investitor care miza 10.000 lei într-un fond de acţiuni în urmă cu un an avea acum 13.000 lei

11 apr 2017 Autor: Liviu Popescu

Un investitor care alegea în aprilie anul trecut să investească 10.000 de lei într-un fond de acţiuni ar fi putut să retragă astăzi aproape 13.000 de lei, adică un randament de 30%, evoluţie determinată de aprecierea acţiunilor în care investeşte fondul de acţiuni.

Pe de altă parte, aceeaşi sumă de 10.000 de lei depusă pe un an la bancă aduce un câştig de circa 230 de lei, iar asta în cazul celei mai bune oferte din piaţă. Cu toate acestea, românii încă preferă să-şi aducă banii la bănci, iar administratorii de fonduri dau vina pentru acest apetit pe educaţia financiară deficitară.

Fondurile de acţiuni sunt adresate investitorilor cu un profil de risc mai ridicat, iar în condiţiile în care piaţa acţiu­nilor listate prezintă creşteri semnificative, expunerea faţă de piaţa bursieră permite performanţe optime ale fondului.

O sumă de 10.000 de lei investită în aprilie 2016 în fondul de acţiuni BT Index Romania al celor de al BT Asset Management ar fi adus în 12 luni un câştig de circa 2.700 de lei, aceeaşi sumă ca şi o investiţie plasată pe doi ani.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.04.2017

 

Cuvinte cheie:
investitor
, actiuni
, fond de actiuni
, investitie
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide