Un investitor care vrea să subscrie acţiuni la AAGES Târgu-Mureş, producător de instalaţii de încălzire prin inducţie, trebuie să aibă minimum 3.150 de lei având în vedere pragul de subscriere minimă de 1.000 de acţiuni. Cel maxim este de 1,5 milioane de acţiuni, adică cât este alocat pentru listarea la bursă.
„În cazul unei subscrieri de peste 200%, intermediarul poate lua decizia de a închide anticipat oferta în derulare“, se arată în prospectul de listare al companiei. Astfel intermediarul Goldring vrea să evite suprasubscrierea aşa cum s-a întâmplat la Digi, care a dus la nemulţumirea investitorilor întrucât au primit mult mai puţine acţiuni decât intenţionau să cumpere.
AAGES Târgu-Mureş desfăşoară de astăzi şi până pe 21 iunie oferta de listare a 15% din companie în urma căreia nouă acţionari persoane fizice îşi vor marca exit-ul şi ar putea încasa maximum 6 mil. lei. Preţul de subscriere este cuprins între 3,15 lei şi 3,9 lei pe acţiune.