Burse - Fonduri mutuale

Zentiva notifică bursa că a încheiat un contract de livrare produse farmaceutice către Sanofi. Acţiunile scad cu 2,5%

Zentiva notifică bursa că a încheiat un contract de...

Autor: Liviu Popescu

03.02.2017, 00:00 166

Zentiva Bucureşti (SCD), care se ocupă cu fabricarea preparatelor farmaceutice, a notificat ieri bursa că pe 30 ianuarie a încheiat cu Sanofi Wintrop Industrie (Franţa) un contract de licenţă şi furnizare medicamente în temeiul căruia Zentiva furnizează către Sanofi Wintrop Industrie produse farmaceutice.

De asemenea, Zentiva a licenţiat Sanofi Wintrop Industrie să distribuie aceste produse. Ieri pe bursă acţiunile Zentiva scădeau cu 2,5%, la 1,9 lei. Compania are o capitalizare bursieră de 821 mil. lei şi este cea mai mare companie din sectorul său de la bursă.

„La momentul întocmirii prezentului raport curent nu este posibilă o estimare rezonabilă a valorii contractului, această valoare fiind determinată în raport de valoarea produselor farmaceutice achiziţionate/vândute.” Sanofi a anunţat în noiembrie că o să-şi vândă divizia de medicamente generice din Europa, ceea ce înseamnă şi despărţirea de fabrica de la Bucureşti. Separarea de divizia de medicamente generice s-ar putea face în 2018.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO