Business Construct

Autorităţile locale cer ajutorul Comisiei Europene pentru extinderea Aeroportului Suceava

Autorităţile locale cer ajutorul Comisiei Europene...

Autor: Mediafax

20.10.2016, 16:59 725

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a fost notificată Comisia Europeană în vederea efectuării de lucrări de extindere a facilităţilor aeroportuare care să ajute Centrul Economic Bucovina-Suceava, investiţie realizată cu fonduri PHARE.

Fluxul de de pasageri este în creştere, iar pentru anul 2017 se aşteaptă ca numărul călătorilor procesaţi pe aeroportul sucevean să fie de peste 300,000, spun autorităţile locale, care susţin că terminalul existent nu mai face faţă, existând o singură poartă de intrare şi una singură pentru ieşire.

Mai mult, preşedintele Consilului Judeţean a mai spus că urmează să fie amenajat un terminal cargo, dar şi că se va extinde şi zona de parcare, pentru care CJ Suceava urmează să achiziţioneze terenuri.

CJ Suceava va discuta şi cu autorităţile din regiunea Cernăuţi în vederea punerii în circulaţie a unei curse speciale de autobuz care să transporte pasagerii ucrainieni către Aeroportul Suceava, aceştia urmând să beneficieze de procedura simplificată la trecerea frontierei.

Consiliul Judeţean Suceava a decis, anul trecut, să continue programul de modernizare a facilităţilor aeroportuare prin amenajarea unui nou terminal de pasageri şi cargo folosind o mare parte din construcţiile Centrului Economic Bucovina Suceava aflat în proximitate, inclusiv pavilionul expoziţional care va fi terminalul pentru îmbarcare pentru destinaţii externe.

Majoritatea spaţiilor CEBS, inaugurat în noiembrie 2006, sunt în prezent nefolosite. Investiţia a costat 5 milioane de euro, din care aproximativ 3,2 milioane de euro a reprezentat contribuţia UE prin Phare, 1,2 milioane de euro a fost contribuţia Guvernului României, iar 655.000 de euro a fost contribuţia CJ Suceava.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO