Business Construct

„Cadourile“ de decembrie: centuri de 20 km la Bucureşti şi Sibiu

03.01.2011, 23:47 19

De 1 Decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României,guvernanţii au avut grijă să fie cel puţin două panglici de tăiat,inaugurând centura Sibiului şi tronsonul Chitila-Voluntari alcenturii de nord a Capitalei.

Acestea pot fi considerate "cadourile" autorităţilor, care anultrecut, cu câteva zile înainte de 1 Decembrie, inaugurau pasajulBăneasa din nordul Capitalei, iar de ziua naţională tăiau panglicala tronsonul Câmpia Turzii - Gilău (42 km) al autostrăziiTransilvania.

Primul tronson inaugurat în acest an de 1 Decembrie a fostChitila-Voluntari, cu o lungime de 20 de kilometri. Premierul EmilBoc, prezent la eveniment, a declarat că în următorii doi ani vorfi continuate lucrările la capetele de centură care fac conexiuneacu autostrăzile A1 (Piteşti-Bucureşti), respectiv A2(Bucureşti-Constanţa).

Aceste lucrări s-ar putea realiza prin intermediul unuiparteneriat public-privat, a mai spus Boc.

"Nu sunt mulţumit că centura nu este finalizată, putea firealizată cu 10 ani în urmă, dar lucrările la capetele de centurăvor continua în 2011 şi 2012, fiind prioritare", a spus Boc.

Tot pe 1 Decembrie a fost inagurată şi centura ocolitoare amunicipiului Sibiu, cu o lungime de 20,8 kilometri, din care 17,2km sunt în regim de autostradă. Lucrarea a fost dată în folosinţădupă mai bine de şapte ani de la începerea lucrărilor, iarinvestiţia totală în acest proiect s-a ridicat la 100 de milioanede euro.

"Sibienii au scăpat acum de coşmarul traficului greu prin oraş",a declarat premierul Emil Boc, care a făcut mai bine de 200 dekilometri pentru a inaugura şi centura Sibiului.

Centura ocolitoare a municipiului Sibiu face parte din CoridoulIV paneuropean, despre care reprezentanţii MinisteruluiTransporturilor au declarat recent că reprezintă o prioritatepentru 2011.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO