Potrivit unui comunicat de presă transmis corespondentului MEDIAFAX de reprezentanţii companiei Neptun SA, noua staţie de carburanţi se află lângă Ploieşti, pe DN 1, la kilometrul 68, pe partea dreaptă a sensului de mers Braşov – Bucureşti.
Construcţia benzinăriei ETU Oil&Gas a fost realizată în aproximativ 9 luni, fiind cea mai mare din ţară.
„Spaţiul comercial se întinde pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi (magazin şi zona bar), platforma şi parcare se întinde pe 5.200 de metri pătraţi, fiind 6 locuri pentru autocare şi 30 de locuri locuri autoturisme, 4 pompe de autoturisme, 2 pompe pentru tiruri şi 1 skid GPL”, se arată în comunicatul citat.
Pe lângă staţia de carburanţi, a fost amenajat şi un market şi o terasă, fiind create 16 locuri de muncă. Investiţia totală se ridică la 2 milioane de euro.
„Terasa are 500 metri pătraţi, fiind 80 locuri la terasă şi 90 locuri la interior. Avem meniuri cu burgeri, cartofi prăjiţi, salate, sandwish-uri proapete, prăjituri, produse, patiserie, fresh-uri sau cafea. Este o benzinărie modernă, cu mult spaţiu la interior şi exterior”, mai arată compania.
Aceasta este cea de-a treia staţie de carburanţi ETU, aparţinând societăţii Neptun Câmpina.