Producătorul de prefabricate ASA CONS din Turda, judeţul Cluj, parte a grupului francez Consolis, a avut în primele şase luni o cifră de afaceri de aproximativ 7 milioane de euro, valoare apropiată de rezultatele înregistrate de companie în primul semestru al anului trecut.
Compania mizează în acest an pe o creştere cu 2-5% a afacerilor faţă de anul trecut, când a raportat vânzări totale de 64,6 milioane de lei (14,6 mil. euro), conform site-ului Ministerului Finanţelor Publice.
„Primul trimestru a fost mai slab în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, însă am reuşit să recuperăm diferenţa în cel de-al doilea trimestru. Pentru următoarea perioadă estimăm o evoluţie similară a pieţei cu cea din 2014“, a declarat pentru ZF Transilvania Bogdan Bulgaria, general manager al ASA CONS şi ASA Epitoipari Hungary.