Business Construct

Elpreco, cumparat de irlandezi

31.01.2008, 17:27 47

GRUPUL irlandez CRH, unul dintre cei mai mari producatori de materiale de constructii, a preluat recent producatorul de materiale de constructii Elpreco Craiova, intr-o tranzactie estimata la circa 70-75 de milioane de euro, valoare care cuprinde si datoriile acumulate.
Fondul american de investitii Broadhurst, care controla producatorul de materiale de constructii Elpreco, a inceput negocierile
pentru vanzarea actiunilor in luna august a acestui an si au fost finalizate recent, iar va?loarea efectiva a tranzactiei s-a situat la circa 55-60 de milioane de euro.
La negocieri a participat si omul de afa?ceri Horia Simu, proprietarul companiei Cuprom, impreuna cu un fond de investitii strain.
Irlandezii de la CRH au fost implicati in 2006 si in achizitia producatorului de BCA Macon Deva, cand au ajuns in ultima faza a licitatiei de cumparare, insa pretul oferit de CRH afost sub cel al fondului de investitii polonez Enterprise Investors. Ulterior, CRH
s-a aflat in discutii si cu Celco din Constanta, insa fara niciun rezultat.
Elpreco Craiova estima pentru anul trecut o crestere de 25% a cifrei de afaceri, pana la circa 48 de milioane de euro, odata cu majorarea cererii de materiale de constructii datorata trendului ascendent de dezvoltare a sectorului constructiilor, precum si datorita investitiilor care vor fi finantate de la Uniunea Europeana prin intermediul accesarii fondurilor structurale.
Compania a derulat in ultimii 10 ani investitii de peste 30 de milioane de euro, atat in noi capacitati de productie, cat si in moder?nizarea celor existente, dar si in diversificarea gamei produselor fabricate.
Compania se numara printre cei mai mari producatori de BCA de pe piata, alaturi de Celco Constanta, Simcor Oradea, Macon Deva, Prefabricate Vest sau Prefab.
Compania produce, de asemenea, sisteme de invelitori si accesorii pentru acestea, precum si elemente pentru pavaj.
Elpreco este controlata de fondul de investitii american Broadhurst, inca de la inceputul anului 2004. Titlurile companiei au fost listate pe piata RASDAQ, insa au fost retrase pe 31 iulie 2006.
Elpreco a fost infiintata in anul 1963 sub denumirea de "Intreprinderea de prefabricate din beton" si are circa 640 de angajati, potrivit ultimelor date disponibile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO