Business Hi-Tech

Băncile se extind pe reţelele sociale. O bancă poloneză vrea să îşi deschidă "sucursală" pe Facebook

Băncile se extind pe reţelele sociale. O bancă poloneză vrea să îşi deschidă "sucursală" pe Facebook

Autor: Adrian Voicu

20.11.2011, 13:56 299

Banca poloneză Alior are în plan să îşi lanseze o "sucursală" care să poată fi accesibilă numai de pe reţelele sociale precum Facebook, scrie Maxiscience.com.

Conform publicaţiei care îl citează pe directorul Alior, Wojciech Sobieraj, banca vrea să se adreseze tinerilor care îşi petrec o mare parte din timp pe reţelele sociale.

Alior Sync va oferi servicii financiare clasice, putând de asemenea să "planifice bugetul clientului şi să joace rolul de agenţie de divertisment", a declarat directorul băncii.

Wojciech consideră că banca va avea succes ţinând cont de faptul că deja 21% dintre polonezi efectuează operaţiuni bancare online. Această cifră s-ar putea dubla până în 2016.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO